Eurogrupul salută progresele Greciei, însă îi cere ‘mai multe eforturi’ în vederea unui acord

Miniştri de finanţe din zona euro au salutat luni 'progresele' înregistrate în negocierile dintre autorităţile elene şi creditori, insistând însă asupra faptului că sunt necesare 'mai multe eforturi' în vederea ajungerii la un acord, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - lun, 11 mai 2015, 18:52
Eurogrupul salută progresele Greciei, însă îi cere 'mai multe eforturi' în vederea unui acord

‘Salutăm intenţia autorităţilor elene de a-şi intensifica activitatea cu instituţiile’, se arată într-un comunicat publicat la sfârşitul reuniunii Eurogrupului de la Bruxelles, în care se reaminteşte că deblocarea tranşei de ajutor aşteptată de Atena, în valoare de 7,2 miliarde de euro, este condiţionată de un acord al creditorilor UE şi FMI.

În comunicat se arată că ‘reorganizarea şi raţionalizarea procedurilor de lucru au făcut posibilă o accelerare şi au contribuit la o discuţie mai aprofundată’.

Comisarul european pentru afaceri economice Pierre Moscovici a salutat în cadrul unei conferinţe de presă ‘o nouă stare de spirit’ care a permis înregistrarea de progrese, cu o ‘apropiere a poziţiilor privind anumite aspecte’.

Grecia a plătit luni o tranşă de 750 milioane de euro către Fondul Monetar Internaţional, cu o zi înainte de scadenţă, au anunţat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Rambursarea a atenuat îngrijorările creditorilor europeni, după ce o serie de oficiali eleni au sugerat săptămâna trecută că Grecia riscă să intre în incapacitate de plată.

Până acum, progresele realizate în cursul negocierilor dintre Grecia şi creditorii internaţionali (Fondul Monetar Internaţional, zona euro şi BCE) au fost modeste, din cauză că autorităţile de la Atena refuză să adopte măsurile de reducere a pensiilor şi reformele de pe piaţa muncii cerute de creditori, care ar contraveni cu promisiunile făcute de acestea în perioada alegerilor.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), potrivit secretarului de stat în Transporturi Horațiu Cosma. De......
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ ...
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...