Europa, afectată de majorarea importurilor de oţel, în urma tarifelor vamale impuse de SUA

Importurile de oţel în Europa au crescut semnificativ în trimestrul trei din 2018, ca rezultat al tarifelor vamale impuse de SUA, în special cele din Turcia, ameninţând producătorii europeni de oţel, în condiţiile în care cererea pe continent încetineşte, se arată într-un raport al Asociaţiei Europene a Producătorilor de Oţel (Eurofer), transmite Reuters.
Economica.net - mie, 24 oct. 2018, 15:08
Europa, afectată de majorarea importurilor de oţel, în urma tarifelor vamale impuse de SUA

Tarifele vamale americane, de 25% la importurile de oţel şi de 10% la importurile de aluminiu, au intrat în vigoare la data de 23 martie, iar începând cu 1 iunie sunt aplicate şi producătorilor din UE. Analiştii subliniază că, deşi până acum aceste tarife au avut efecte directe reduse, incertitudinea pe care au generat-o este posibil să fi condus deja la diminuarea investiţiilor.

Consumul de oţel în UE va creşte cu 2,2% anul acesta şi cu 1,1% anul viitor, previzionează Eurofer. Instituţia avertizează că tensiunile comerciale cu SUA şi reducerea cererii pe plan global înrăutăţeşte perspectivele pentru utilizatorii europeni de oţel.

Karl Tachelet, directorul comercial al Eurofer, a explicat că tarifele vamale au dus la o creştere de aproximativ 40% a preţului oţelului din SUA, astfel încât producătorii europeni încă pot vinde oţel pe acea piaţă.

„Problema este cât de mult timp preţurile din SUA vor rămâne ridicate. Va exista o anumită corecţie şi când preţurile vor scădea taxele vamale vor fi mult mai prohibitive”, a avertizat oficialul.

În august, preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat că în cazul Turciei Washingtonul va aplica tarifele vamale de 50% la importurile de oţel şi de 20% la importurile de aluminiu. În consecinţă, Turcia nu va mai putea vinde oţel dincolo de Atlantic, piaţa ei internă încetineşte, astfel încât va avea la dispoziţie o cantitate mai mare de oţel pentru piaţa UE.

„Ei vor face orice să exporte oţel în UE”, a apreciat Jeroen Vermeij, director în cadrul Eurofer.

Rusia, un exportator tradiţional de oţel către Turcia, are nevoie de noi pieţe unde să-şi exporte produsele, apreciază Eurofer.

În trimestrul trei din 2018, consumul de oţel a crescut cu doar 0,6%, dar importurile au urcat cu 10%, iar în prezent importurile reprezintă aproximativ 25% din piaţa UE, estimează Eurofer.

Cel mai mult au crescut importurile din Turcia (57%) şi Rusia (56%), în primele nouă luni din acest an.

Printre membrii Eurofer se află ArcelorMittal, ThyssenKrupp şi Tata Steel Europe.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...