Europa propune băncilor o nouă „Iniţiativă de la Viena”, pentru a preveni retragerile din Est

Statele din Europa Centrală şi de Est, autorităţile UE şi instituţiile financiare internaţionale vor încerca să prevină ieşirea în masă a băncilor occidentale de pe pieţele emergente din regiune în cadrul unei noi Iniţiative de la Viena.
Economica.net - mar, 17 ian. 2012, 12:22

Autorităţile naţionale, instituţiile UE şi instituţiile financiare internaţionale, precum FMI, Banca Mondială sau BERD, au convenit luni să încerce să încheie o a doua Iniţiativă de la Viena, modelată în linii mari pe cea din 2009, scrie MEDIAFAX.

În primăvara lui 2009, guvernele şi băncile centrale din regiune, autorităţile UE, alături de FMI, BM, BERD, Banca Europeană pentru Investiţii şi alte instituţii relevante, au convenit cu cele mai mari grupuri financiare din Europa de Est, inclusiv Erste, Raiffeisen şi UniCredit, să nu îşi reducă expunerea pe pieţele emergente în contextul crizei financiare mondiale din 2008-2009.

Angajamentul din 2009 a expirat în aprilie 2010.

În prezent, băncile din zona euro se alfă în plină campanie de reducere a activelor şi expunerii la risc, în contextul crizei datoriilor de stat şi noilor reglementări mai dure privind capitalul şi rezervele, scrie MEDIAFAX.

„Am plecat de la această întâlnire cu un consens remarcabil. Acum trebuie să ne aşezăm la masă şi să stabilim detaliile planului împreună cu sectorul privat”, a afirmat economistul şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Erik Berglof, după discuţii purtate luni cu reprezentanţii statelor din regiune, oficiali UE, instituţiile financiare internaţionale şi observatori din partea Băncii Centrale Europene.

Berglof a declarat, marţi, în sesiunea de deschidere a confeinţei Euromoney organizată tot la Viena, că întâlnirea de luni a început tensionat, pe fondul nemulţumirilor autorităţilor din statele emergente privind unele măsuri recente, precum cele anunţate de banca centrală a Austriei, dar că discuţiile au evoluat pozitiv şi s-ar fi creat un curent favorabil pentru susţinerea regiunii.

La întâlnirea de luni de la Viena nu au participat reprezentanţi din partea băncilor comerciale.

„Criza din zona euro a dezvoltat noi riscuri în sectoarele financiare ale Europei emergente, de la jumătatea anului 2011. Tensiunile din piaţă, în special din pieţele de capital şi de finanţare, au rezultat în presiuni semnificative spre reducerea riscului în majoritatea ţărilor”, se spune într-un comunicat transmis marţi de Comisia Europeană şi BERD.

Printre principalele grupuri financiare vizate se numără Erste, Raiffeisen, UniCredit şi grupul belgian KBC, potrivit Reuters. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX

Te-ar mai putea interesa și
Ce a vrut Hidroelectrica să le facă prosumatorilor? Propunerea nu a fost acceptată, încă
Ce a vrut Hidroelectrica să le facă prosumatorilor? Propunerea nu a fost acceptată, încă
Hidroelelecttrica, cel mai mare producător de energie electrică dar și un mare furnizor, cu peste 1,21 milioane de clienți a solicitat modificarea prețului energiei plătit prosumatorilor, în......
Cum vede BERD economia României în 2026 şi 2027 – prognoză
Cum vede BERD economia României în 2026 şi 2027 – prognoză
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a menţinut previziunile privind evoluţia economiei româneşti ...
VIDEO – Anunţ MApN – Dronă aeriană prăbuşită în apropierea localităţii Solca din judeţul Suceava
VIDEO – Anunţ MApN – Dronă aeriană prăbuşită în apropierea localităţii Solca din judeţul Suceava
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat, joi dimineaţa, o ţintă aeriană care ...
Ce se întâmplă cu leul la o zi după ce euro a atins cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR – curs valutar interbancar 24.09.2026
Ce se întâmplă cu leul la o zi după ce euro a atins cea mai mare valoare din istorie la cursul BNR – curs valutar ...
Curs valutar - Euro a început ziua în palierul 5,2738 lei - 5,2780 lei, aproape de maximul istoric anunţat ieri la cursul ...