Europa riscă să fie destabilizată de criza migranţilor – Viktor Orban

Premierul ungar, Viktor Orban, a avertizat miercuri la Naţiunile Unite în legătură cu riscul unei destabilizări a Europei, sub efectul crizei migratorii, transmite AFP.
Economica.net - J, 01 oct. 2015, 05:49
Europa riscă să fie destabilizată de criza migranţilor - Viktor Orban

‘Europa nu poate suporta singură această povară, iar dacă tendinţa actuală nu se schimbă, Europa va fi destabilizată’, a afirmat Viktor Orban la ONU cu privire la acest dosar.

Adept al unei linii dure împotriva migranţilor, prim-ministrul ungar a cerut introducerea unor ‘cote mondiale’ de migranţi primiţi în fiecare ţară, în absenţa unui consens în Europa asupra acestui aspect.

‘Nu este o criză a refugiaţilor’, a afirmat el, ‘este o mişcare migratorie de masă (…), necontrolată şi fără limită’. În opinia lui, aceasta este compusă din ‘migranţi economici, refugiaţi, solicitanţi de azil şi combatanţi străini’.

Viktor Orban i-a cerut secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, ‘să lanseze negocieri pentru repartizarea acestei poveri la nivel global’.

Migranţii sunt ‘victime’ ale proastei guvernări sau conflictelor din ţările lor, ca Siria, şi ale traficanţilor de carne vie fără scrupule, a admis prim-ministrul ungar. În opinia lui, soluţia este de a îmbunătăţi situaţia în ţara lor de origine, ‘şi nu de a le oferi o viaţă nouă în Europa’.

‘Migraţia trebuie să fie ordonată, sigură, reglementată şi responsabilă’, a subliniat el.

În deschiderea reuniunii, Ban Ki-moon a atras atenţia asupra tentaţiei de ‘a ridica ziduri’ şi de ‘a exploata frica’, aşa cum este acuzat Viktor Orban.

‘Viitorul nu aparţine celor care caută să ridice ziduri şi să exploateze frica’, a afirmat secretarul general al Naţiunilor Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...