Europa şi SUA se acuză mutual de spionaj

Europa şi Statele Unite se acuzau mutual de spionare, miercuri, în timp ce reprezentanţi ai cancelarului german Angela Merkel, care ar fi fost o victimă directă a acţiunilor de spionaj, urmează să fie primiţi la Washington, relatează AFP.
Economica.net - J, 31 oct. 2013, 10:36
Europa şi SUA se acuză mutual de spionaj

Doi funcţionari de rang înalt ai Cancelariei germane urmează să aibă întâlniri cu oficiali de rang înalt de la Casa Albă, după apariţia unor dezvăluiri despre o presupusă interceptare a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel.

Totodată, în următoarele zile, şefii serviciilor secrete (BND) şi ai serviciilor de informaţii interne germane vor fi primiţi, la rândul lor, în capitala Statelor Unite.

Având în vedere diferenţa de fus orar, europenii au fost nevoiţi să răspundă în cursul zilei acuzaţiilor formulate de Statele Unite în cursul nopţii precedente. Astfel, Franţa a apreciat drept „puţin credibile” afirmaţiile directorului agenţiei americane de informaţii NSA care, în timpul unei audieri în Congres, a respins acuzaţiile de spionaj şi a oferit asigurări că interceptările telefonice au fost „furnizate” NSA de agenţii europene.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Najet Vallaud-Belkacem, a făcut apel pentru „mai multă claritate în legătură cu practicile serviciilor secrete americane”, fără să dezmintă, însă, o cooperare între cele două părţi.

Citeste si: Aproximativ 30 de firme americane desfăşoară activităţi de spionaj în Germania

La rândul său, Berlinul a dezminţit afirmaţiile americane potrivit cărora Germania ar spiona Statele Unite.

Şeful serviciilor de informaţii externe germane (BND), Gerhard Schindler, a oferit asigurări în săptămânalul Die Zeit că „nu există operaţiuni de supraveghere a telecomunicaţiilor efectuate de la ambasada germană la Washington”.

Purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert a dezminţit, la rândul său, făcând trimitere la o declaraţie recentă a lui Schindler. În cotidianul Bild, el a afirmat, pe 25 octombrie, că „nu s-a desfăşurat vreo operaţiune de spionare a Statelor Unite ale Americii. Eventualele înregistrări realizate întâmplător de sistemele noastre tehnice sunt şterse”.

În timpul disputelor verbale, dezvăluirile au continuat. Potrivit ediţiei ce va apărea joi a săptămânalului italian Panorama, deţinut de familia Berlusconi, interceptările telefonice americane ar fi vizat chiar Vaticanul şi pe Papă.

Printre cele 46 de milioane de apeluri telefonice interceptate în Italia, potrivit site-ului de Internet Cryptome, „s-ar afla, de asemenea, cele de la şi către Vatican”, scrie Panorama, care nu citează surse.

De asemenea, potrivit ediţiei de joi a săptămânalului german Stern, aproximativ 30 de firme americane desfăşoară activităţi de spionaj în Germania, ajutând la analizarea interceptărilor sau coordonarea misiunilor agenţilor secreţi.

Aceste firme participă, probabil, la coordonarea misiunilor avioanelor fără pilot de luptă care operează în Africa, din oraşul Stuttgart (sud-vest), unde se află sediul Comandamentului Statelor Unite pentru Africa (AFRICOM), adaugă publicaţia.

Marţi, Statele Unite au respins categoric recentele acuzaţii privind interceptarea comunicaţiilor în Europa de către serviciile lor de spionaj, afirmând că datele le-au fost furnizate de agenţii de informaţii europene.

Fostul analist al NSA Edward Snowden, aflat la originea dezvăluirilor despre spionajul american, a făcut acuzaţii similare în vară.

Citeste si: Cadourile oferite de Putin liderilor G20, încredinţate spre verificare serviciilor de securitate

Dezvăluirile cotidianelor francez Le Monde, spaniol El Mundo şi italian L’Espresso cu privire la interceptarea comunicaţiilor cetăţenilor europeni de către NSA sunt complet „false”, a oferit asigurări generalul Alexander, în faţa Congresului.

Şeful Guvernului de la Madrid, Mariano Rajoy, a anunţat miercuri dimineaţă că şeful serviciilor secrete spaniole va fi audiat de o comisie parlamenatară în legătură cu acest presupus caz de spionaj.

Liderul de dreapta a reafirmat că, dacă interceptările telefonice americane în Spania vor fi confirmate, atunci vor constitui acţiuni „nepotrivite şi inacceptabile între aliaţi şi prieteni”.

Marţi, după unda de şoc provocată de dezvăluirile privind supravegherea comunicaţiilor cancelarului german Angela Merkel, Casa Albă a afirmat că îşi va revizui practicile în materie de spionaj, rămânând, totuşi, vagă în promisiunile sale.

Un oficial de rang înalt al Executivului a explicat pentru AFP că administraţia Obama va reflecta asupra posibilităţii de a declara ilegale interceptările conversaţiilor liderilor ţărilor aliate, aşa cum dezvăluise New York Times, dar a subliniat că o astfel de decizie încă nu a fost luată.

Acest oficial, care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului, a calificat, în schimb, ca inexacte declaraţiile făcute cu o zi înainte de directorul puternicei Comisii de Informaţii din Senat, Dianne Feinstein. „Colectarea (datelor) despre aliaţii noştri nu va continua”, a afirmat ea, admiţând că a primit asigurări în acest sens din partea Executivului.

Citeste si: Angela Merkel ar fi fost spionată de NSA începând din 2002

Te-ar mai putea interesa și
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF). Potrivit președintelui Autorității,......
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Simtel Team va construi o centrală fotovoltaică nouă în Ardeal pentru grupul austriac Wien Energie
Conducerea Simtel Team S.A. informează piață de capital cu privire la semnarea unui contract de inginerie, achiziții ...