Europarlamentarul Adrian Severin chemat la DNA, fiind citat în dosarul de corupţie

Europarlamentarul Adrian Severin a fost, luni, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind citat de procurori în dosarul în care este cercetat pentru pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Economica.net - lun, 16 iul. 2012, 11:52
Europarlamentarul Adrian Severin chemat la DNA, fiind citat în dosarul de corupţie

Adrian Severin a venit în jurul orei 9.00 la DNA şi a stat aproape două ore. La ieşirea din sediul DNA, europarlamentarul a spus că nu doreşte să facă nicio declaraţie, fiind vorba despre o procedură a procurorilor.

Întrebat dacă procurorii au finalizat ancheta în cazul său, Adrian Severin a spus că nu comentează, solicitând insistent presei să fie lăsat în pace.

În 18 iulie 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Adrian Severin, membru al Parlamentului European, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

În 22 iulie 2011, procurorii anticorupţie i-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, iar în 27 iulie 2011 anchetatorii au solicitat autorităţilor judiciare competente din Belgia şi Franţa, prin comisii rogatorii, efectuarea unor acte procesual penale necesare instrumentării cazului europarlamentarului Adrian Severin.

În primăvara anului trecut, reporterii de la Sunday Times au înregistrat o discuţie cu europarlamentarul Adrian Severin, în biroul acestuia de la Strasbourg, material video-audio în care eurodeputatul vorbeşte despre demersurile făcute pentru introducerea unui amendament la o directivă europeană.

Reporterii ziarului britanic le-au propus mai multor deputaţi – un român, un sloven şi un austriac – să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine. Cei trei deputaţi au acceptat, relata atunci AFP. Adrian Severin, fost vicepremier român, a trimis un e-mail falşilor lobbyişti, afirmând: „Doar ca să ştiţi că amendamentul pe care îl vreţi a fost depus la timp”. La scurt timp, el a trimis o factură de 12.000 de euro pentru „servicii de consiliere”.

În 20 martie 2011, Parlamentul European (PE) a anunţat deschiderea unei anchete privind acuzaţiile de corupţie aduse de publicaţia britanică The Sunday Times împotriva celor trei eurodeputaţi. Conservatorul austriac Ernst Strasser şi fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler au demisionat, europarlamentarul român refuzând să părăsească postul de la PE.

Adrian Severin şi-a dat demisia însă din PSD. El a fost de asemenea exclus din grupul S&D, în care ocupa funcţia de vicepreşedinte, după ce anterior îşi anunţase intenţia de a se retrage. Severin a rămas în continuare europarlamentar neafiliat, refuzând să renunţe la această calitate în pofida solicitărilor şi criticilor primite.

În 5 aprilie 2011, prin intermediul Ministerului Justiţiei, DNA a solicitat preşedintelui PE ridicarea imunităţii lui Severin, cât şi o opinie juridică referitoare la incidenţa unor dispoziţii procedurale prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

În plus, în 12 aprilie 2011, procurorul şef al DNA a solicitat preşedintelui PE să ia toate măsurile pentru conservarea bunurilor, documentelor, computerelor şi a altor mijloace de probă aflate în birourile Parlamentului European, cât şi datele stocate în serverele instituţiei, necesare desfăşurării anchetei penale. Tot atunci, DNA a reiterat cererea de a comunica o opinie juridică în legătură cu unele proceduri prevăzute în Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene.

În 23 iunie 2011, Parlamentul European a hotărât ridicarea imunităţii lui Adrian Severin şi a încredinţat preşedintelui PE sarcina de a transmite imediat această decizie autorităţilor competente şi lui Severin.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu o nouă achiziție
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în derulare investiții de 200 de milioane de euro, se extinde în București cu ...
Dezvoltatorul clujean Hexagon, care are în construcție proiectul Estoria City din zona Pallady din Capitală, vrea să se extindă pe piața din București cu o nouă achiziție. În plus, aduce......
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Trump spune că Partidul Democrat va fi distrus dacă va lansa o procedură de destituire a sa
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi "distrus" dacă ar lansa o procedură ...
A fost finalizată tranzacția prin care este vândut pachetul majoritar de acțiuni la Independeța S.A. Sibiu. Tranzacția s-a realizat pe Bursă și Transilvania Construcții este noul proprietar al societății
A fost finalizată tranzacția prin care este vândut pachetul majoritar de acțiuni la Independeța S.A. Sibiu. Tranzacția ...
Compania Independența S.A. informează investitorii și piața de capital că, în conformitate cu prevederile din Legea ...
Primăria Galați anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a Secției Nevroze a Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, cu fonduri din PNRR
Primăria Galați anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a Secției Nevroze a Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta ...
Primăria Municipiului Galați anunță că au fost finalizate lucrările de modernizare a Corpului C20 de la Spitalul de ...