Europarlamentarul Victor Negrescu prezintă trei scenarii aflate în discuţie privind aderarea României la spaţiul Schengen

Europarlamentarul Victor Negrescu a scris duminică pe contul său de Facebook că în prezent sunt în discuţie trei scenarii privind aderarea României la spaţiul Schengen şi că "sunt şanse tot mai mari ca Olanda să susţină aderarea României la spaţiul Schengen, însă nu avem în prezent nicio garanţie".
AGERPRES - D, 06 nov. 2022, 13:42
Europarlamentarul Victor Negrescu prezintă trei scenarii aflate în discuţie privind aderarea României la spaţiul Schengen

Negrescu a afirmat, citat de Agerpres, că informaţiile pe care le are provin de la parlamentari olandezi, ca urmare a discuţiilor purtate recent, la nivel informal, între formaţiunile politice parlamentare, iar în prezent se discută despre următoarele scenarii:

Scenariul 1: Votul pentru aderarea României la spaţiul Schengen va avea loc în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 8-9 decembrie. În acest caz, Olanda, dacă va rămâne ultimul stat care nu are o poziţie clară, va vota în favoarea aderării, dar prin impunerea unor condiţionalităţi, susţinute poate şi de alte state europene, prin care se solicită Comisiei Europene să elaboreze un mecanism de monitorizare special, în baza căruia ar putea fi suspendate o parte din drepturile specifice spaţiului Schengen dacă anumite prevederi ar fi încălcate. Scenariul abţinerii este în continuare evaluat, dar guvernul olandez percepe abţinerea ca o înfrângere pe care nu şi-o permit în contextul actual, scrie Negrescu.

Scenariul 2: Votul urmează a fi reprogramat pentru o sesiune extraordinară, care poate avea loc chiar în cursul acestui an, pentru a aştepta concluziile ultimului raport MCV şi avizul Comisiei de la Veneţia pe Legile Justiţiei. În acest caz, intrarea ţării noastre în spaţiul Schengen este în continuare condiţionată de criterii cu care nu au nicio legătură dispoziţiile acquis-ului Schengen. Se evaluează inclusiv decuplarea Bulgariei de România, afirmă europarlamentarul român.

Scenariul 3: O decizie privind intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen ar putea fi reprogramată pentru anul viitor, după finalizarea alegerilor provinciale din Regatul Ţărilor de Jos din martie 2023. Un scenariu nesigur, care ridică multe semne de întrebare, mai ales că o decizie privind intrarea Croaţiei în spaţiul Schengen urmează să fie luată până la finalul acestui an. Mai mult, cele mai recente sondaje arată o scădere a popularităţii partidelor aflate la putere în Olanda iar, o eventuală înfrângere, ar putea precipita căderea guvernului, potrivit lui Negrescu.

Europarlamentarul român mai scrie că, „evident aceste scenarii de lucru pot suferi modificări în funcţie de evoluţiile politice şi electorale din Olanda”. „De aceea, în ultimele săptămâni am intensificat contactele cu parlamentari şi decidenţi olandezi, cu scopul de a-i convinge să susţină România şi, eventual, să iniţieze o nouă rezoluţie în Parlamentul olandez pentru sprijinirea ţării noastre”, a anunţat Negrescu”.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la Primăria Capitalei după ce a trimis STB în insolvenţă. Ce urmează
Anunţ de la Primăria Capitalei după ce a trimis STB în insolvenţă. Ce urmează
Procedura insolvenţei STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze şi tramvaie, au precizat reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti......
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț: CNIR a primit 14 oferte pentru supervizarea lucrărilor
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț: CNIR a primit 14 oferte pentru supervizarea lucrărilor
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță că a primit miercur 𝟏𝟒 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞 pentru ...
Putin va conduce delegaţia Rusiei la summitul APEC de la Shenzhen din noiembrie (ambasador rus)
Putin va conduce delegaţia Rusiei la summitul APEC de la Shenzhen din noiembrie (ambasador rus)
Preşedintele rus Vladimir Putin va conduce delegaţia ţării sale la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) ...
ROBOR, EURIBOR, LIBOR – diferențe esențiale explicate de directorul juridic al BNR, Alexandru Păunescu
ROBOR, EURIBOR, LIBOR – diferențe esențiale explicate de directorul juridic al BNR, Alexandru Păunescu
Directorul direcției juridice din BNR, Alexandru Păunescu, explică detaliat într-un articol, diferențele dintre Robor, ...