Eurostat: Copiii din România, cei mai expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE

Aproape un sfert (24,4%) dintre copiii (sub 18 ani) din UE erau expuşi anul trecut riscului de sărăcie şi excluziune socială, comparativ cu 21,1% dintre adulţi (18 ani şi peste), cea mai ridicată pondere a copiilor aflaţi în această situaţie fiind în România (41,5%), Spania (33,4%) şi Bulgaria (33%), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - J, 27 oct. 2022, 13:36
Eurostat: Copiii din România, cei mai expuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE

Cea mai scăzută pondere a copiilor supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială se înregistra anul trecut în Slovenia (11%), Finlanda (13,2%) şi Cehia (13,3%).

Copiii care cresc în sărăcie sau excluziune socială întâmpină dificultăţi în a avea o evoluţie bună la şcoală, în a se bucura de o sănătate bună şi în realizarea potenţialului deplin mai târziu în viaţă. De asemenea, ei se confruntă cu un risc mai ridicat de a deveni şomeri, săraci sau excluşi social ca adulţi.

Copiii se confruntau cu un risc mai ridicat decât adulţii de a fi supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială în 18 dintre cele 27 de state membre UE. Cel mai mare decalaj între cele două grupe de vârstă se înregistra în Luxemburg (10,5 puncte procentuale), România (8,7 pp), Spania şi Austria (ambele 6,8 pp).

În schimb, adulţii se confruntau cu un risc mai ridicat decât copiii de a fi supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială în nouă dintre cele 27 de state membre UE (Letonia, Estonia, Danemarca, Croaţia, Slovenia, Lituania, Ţările de Jos, Finlanda şi Polonia).

Cel mai mare decalaj între cele două grupe de vârstă în rândul celor nouă ţări a fost observat în Letonia (7,4 pp), Estonia (6 pp) şi Danemarca (4 pp).

Te-ar mai putea interesa și
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
SUA au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari pentru resurse naturale
Statele Unite au plătit Venezuelei 12 miliarde de dolari după ce au preluat controlul asupra resurselor naturale venezuelene, arată un raport al Departamentului de Stat de la Washington preluat......
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și ...
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...