Eurostat: Rata şomajului în UE s-a menţinut la 6,9% în iunie, cel mai redus nivel din 2008

Rata şomajului în Uniunea Europeană a fost de 6,9% în iunie, stabilă comparativ cu luna mai, dar în scădere faţă de 7,6% cât a fost în perioada similară din 2017, arată datele publicate marţi de Oficiul european de Statistică (Eurostat).
Economica.net - mar, 31 iul. 2018, 12:27
Eurostat: Rata şomajului în UE s-a menţinut la 6,9% în iunie, cel mai redus nivel din 2008

Acesta este cel mai redus nivel al ratei şomajului înregistrată în UE din mai 2008.

În zona euro, rata şomajului s-a menţinut la 8,3% în iunie, la fel ca în mai, dar în scădere faţă de 9% în perioada similară din 2017. Acesta este cel mai redus nivel înregistrat în zona euro din decembrie 2008.

Eurostat estimează că în zona euro aproximativ 13,57 milioane de persoane (din totalul populaţiei estimat la 330 de milioane) erau în şomaj în cursul lunii iunie, cu 1,14 milioane mai puţine decât în perioada similară din 2017.

În rândul statelor membre, cele mai ridicate rate ale şomajului în mai s-au înregistrat în Grecia (20,2% în aprilie) şi Spania (15,2%). La polul opus, se situează Cehia (2,4%) şi Germania (3,4%).

România este sub media din UE, cu o rată a şomajului de 4,5% în iunie, în scădere faţă de 4,6% în mai.

În iunie, 3,41 milioane de tineri din UE nu erau angajaţi, din care 2,41 milioane erau în zona euro. Ţările cu cea mai scăzută rată a şomajului în rândul tinerilor au fost: Malta (5,5%), Germania (6,2%) şi Olanda (7,2%), iar statele cu cel mai ridicat nivel al şomajului au fost Grecia (42,3% în aprilie), Spania (34,1%) şi Italia (32,6%).

Comparativ cu iunie 2017, rata şomajului a scăzut în toate statele membre ale UE. Cele mai semnificative scăderi s-au înregistrat în Cipru (de la 11% la 8,2%), Portugalia (de la 9,1% la 6,7%), Croaţia (de la 11,1% la 9,2%), Estonia (de la 6,8% la 4,9% în perioada mai 2017 şi mai 2018) şi Spania (de la 17% la 15,2%).

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...