Exasperarea în privinţa Kievului este în creştere în cadrul UE

Uniunea Europeană menţine uşa deschisă pentru "poporul ucrainean dar nu neapărat şi pentru Guvernul său", a avertizat preşedintele lituanian Dalia Grybauskaite, la sosirea, vineri, la summitul european, relatează AFP.
Economica.net - vin, 20 dec. 2013, 10:52
Exasperarea în privinţa Kievului este în creştere în cadrul UE

„Poporul ucrainean trebuie să decidă el însuşi în privinţa viitorului său, nu acest Guvern”, a insistat Grybauskaite, a cărei ţară deţine preşedinţia Consiliului european până la 31 decembrie.

Ea a considerat că acesta va fi „noul”mesaj pe care liderii europeni îl vor transmite Ucrainei în cea de-a doua zi a summitului, axat pe politica externă.

„Guvernul ucrainean şi-a pierdut credibilitatea” în criza declanşată de refuzul de a semna cu UE Acordul de Asociere negociat de mai mulţi ani, a afirmat ea.

Preşedintele lituanian a ridicat tonul după ce, joi, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovoci, susţinut de omologul său rus Vladimir Putin, a avertizat occidentalii împotriva oricărei „ingerinţe” în criza politică din Ucraina, unde opoziţia proeuropeană contestă regimul de aproape o lună.

Proiectul de declaraţie pe care liderii europeni trebuie să îl adopte vineri se fereşte să condamne direct Guvernul ucrainean.

Eclipsată de Rusia, care a promis 15 miliarde de dolari acestei foste republici sovietice aflate în pragul falimentului, Uniunea Europeană ar urma să se mulţumească să adreseze un mesaj de susţinere poporului ucrainean şi să repete că este dispusă să semneze acordul.

Premierul finlandez, Jyrki Katainen, şi-a manifestat neîncrederea în regimul preşedintelui Viktor Ianukovici: „vrem ca poporul ucrainean să ia el însuşi o decizie clară şi corectă”, a afirmat el.

Dar Katainen s-a menţinut în limitele reacţiei europene, subliniind că Rusia rămâne „un partener foarte important pentru UE”. „Sper că vom putea face paşi înainte” pentru a fortifica această relaţie, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...