EXCLUSIV Cele mai mari schimbări RCA, în vigoare din aprilie 2024. Cum va arăta noul bonus-malus, în câte rate vei putea cumpăra RCA și cum îți reduci prețul folosind franșiza, sistem în premieră

Economica a fost prima publicație care v-a prezentat pe larg propunerile trimise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) către Parlament, inițiative de la care pleacă, practic, cea mai mare reformă legislativă din domeniu, cu excepția apariției legii 132 în sine, în 2017. De astăzi, începem o serie de materiale dedicate explicațiilor pe care vicepreședintele ASF pentru asigurări, Sorin Mititelu, le aduce pentru fiecare dintre aceste schimbări.
Şerban Buşcu - mar, 20 feb. 2024, 22:18
EXCLUSIV Cele mai mari schimbări  RCA, în vigoare din aprilie 2024. Cum va arăta noul bonus-malus, în câte rate vei putea cumpăra RCA și cum îți reduci prețul folosind franșiza, sistem în premieră

Sistemul bonus-malus se va schimba substanțial, prin lărgirea ariei de aplicare și diversificarea criteriilor în ambele sensuri, în timp ce asigurătorii vor fi obligați să pună la dispoziția șoferilor care solicită acest lucru atât plata în rate a RCA (în premieră, va fi vorba de până la 12 rate!) cât și aplicarea unei franșize, ca la CASCO, ce va permite reducerea primelor.

Sunt cele trei modificări, dintr-un mai amplu proiect demarat de ASF, cu care începem astăzi o serie de materiale rezultate în urma unui interviu acordat Economica de căre vicepreședintele ASF pentru asigurări, Sorin Mititelu. Înainte de a trece la cele trei modificări importante ale regulilor RCA precizăm că, potrivit lui Mititelu, pachetul legislativ este încă în discuție, dar autoritățile își propun să îl adopte cel târziu până la finalul lunii martie anul acesta, primele măsuri urmând să intre în vigoare la începutul lui aprilie.

„Decizia este estimată a se lua până la finalul lunii martie. Va fi și o perioadă tranzitorie de implementare a unora dintre măsuri, cele care necesită soluții tehnice sau noi cerințe, o detaliere a condițiilor  legale prin norme proprii sau prin protocoale. Primele modificări sunt așteptat să apară la începutul celui de-al treilea trimestru”, ne-a spus vicepreședintele ASF.

Potrivit acestuia, este posibil ca, pe lângă măsurile trimise deja la Parlament, să apară și unele noi sau chiar cele deja trimise să fie modificate.

Citește și: Document. Cele mai mari schimbări RCA, la Parlament: Reduceri pentru șoferii „cuminți”, penalizări pentru ceilalți, instrumente noi pentru scăderea prețului, amenzi de cinci ori mai mari

„Înainte de toate trebuie precizat că o asemenea modificare parcurge mai multe etape, sunt necesare mai multe avize, atât din Senat cât și din Camera Deputaților. Aceasta înseamnă că pe parcursul acestui traseu e timp pentru a fi continuate o serie de discuții și negocieri cu stake holderii, părțile implicate în procesul acesta. Așadar, chiar dacă noi am plecat la drum cu o serie de propuneri, și am plecat încă din decembrie 2023, acel set de propuneri a avut ca obiectiv transpunerea unei Directive europene. Și acolo avem un număr de propuneri relativ redus. Ulterior, în prima parte  acestui an, am avut, după cum bine se știe, o serie de întâlniri cu asociații profesionale, cu asigurători, cu intermediarii și astfel am ajuns la concluzia că e nevoie de o completare cu alte modificări la legea 132. Aceste propuneri au fost analizate și transmise pe fluxul decizional mai sus amintit. Nu este, însă, un proces încheiat, motiv pentru care este foarte posibil ca pe parcursul următoarelor zile sau săptămâni să apară și alte propuneri sau ușoare modificări ale propunerilor deja trimise. Deci e un proces în derulare. Un proces dinamic și activ, cu numeroae părți implicate. Trebuie spus că s-au implicat nu doar asociațiile profesionale. A fost nevoie și am implicat și Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, Registrul Auro Român, CNAIR, binențeles BAAR și alte organizații. Este un efort comun și am convingerea că vom avea un set de modificări care va duce la o îmbunătățire substanțială a ceea ce înseamnă ecosistemul RCA. Așadar nu va fi o lege nouă, ci un set de modificări la legea actuală. Noi suntem inițiatori ai procesului de modificare, însă este nevoie de implicarea tuturor celor care, într-un mod sau altul sunt părți actve în sistemul asigurării de răspundere civilă auto”, a declara sursa citată.

Redăm mai jos detaliile prezentate de vicepreședintele Sorin Mititelu în legătură cu cele trei schimbări din legislație amintite.

Sistemul bonus/malus:

 

  • Vor exista trei pachete de măsuri: cele care au fost transmise în decembrie 2023 legat de transpunerea Directivei Europene, cele care au venit ulterior și cele care sunt și acum în lucru. Primul obiectiv este evident acela al transpunerii Directivei. Urmare a acestui demers, avem ca și propuneri introducerea unui mecanism de suspendare a RCA la cerere și avem de implementat mecanismul privind obținerea certificatului de daunalitate. Acestea ar fi două dintre modificările de substanță.  Un astfel de document este necesar în primul rând pentru situația în are un șofer din România merge în străinătate și invers.

 

  • Pe termen mediu și lung, aceste informații vor putea fi folosite într-un sistem bonus-malus la care vom lucra în perioada următoare, dat fiind faptul că al doilea obiectiv pe care îl avem este acela de a veni cu o serie de ajustări care, în final, să permită beneficiarilor de asigurări de răspundere civilă, să acceseze tarife juste, ținând cont de riscul asociat segmentului din care face parte fiecare asigurate, dar și o serie de alte criterii care țin de comportamentul lui în circulație. Se vor putea folosi datele din certificatul de daunalitate și în direcția aceea

 

  • Avem în vedere aceste modificări nu doar pentru a obține o primă justă pentru fiecare asigurat ci este vorba și de o ajustare care să asigure un rezultat financiar al întregului sistem care să nu încarce excesiv prima de risc. Acest sistem are în final un rezultat. Sunt reduceri pentru cei din clasele de bonus și penalizări pentru cei din clasele de malus. Rezultatul ideal ar fi fost zero, adică reducerile prin bonus să fie compensate de penalizările prin malus. Astăzi, avem un rezultat financiar negativ. În final, e normal să fie negative, dar problema este cât de mare poate fi acest deficit pentru că el va duce la o încărcare a primei de risc. Noi urmărim ca acest deficit să aibă un nivel rezonabil, Urmărim o ajustare astfel încât să intrăm într-un nivel de rezonabilitate și din această perspectivă avem de lucrat la întregul sistem bonus-malus.
  • În primul rând vom introduce noi criterii pentru tot ce înseamnă malus, unele dintre ele aduse de foarte multe ori în atenția publică. De exemplu, să se țină cont dacă dauna a fost produsă într-un eveniment rutier care a condus la o vătămare corporală. Actualul sistem nu are în vedere nici dacă a fost o daună totală cu victime sau fără victime. Mai sunt și altele. Istoricul de amenzi pe ultimul an va fi luat în calcul. Aici avem în vedere, binențeles, amenzile rutiere. E posibil să luăm în considerare și dacă dauna s-a întâmplat în România sau în afara țării, având în vedere că sunt diferențe foarte mari între valorile daunei medii. Acestea sunt principalele elemente.

 

  • Ideea  este de a aduce rezultatul de fond al acestui sistem la un nivel de rezonablitate. Ce este câștigat este un drept câștigat, deci toată lumea rămâne în acest sistem bonus-malus. Ceea ce avem în vedere este extinderea plajei, mai ales la bonus, astfel încât să nu  ne oprim la B8. Va fi nevoie de o ajustare a nivelelor și de malusare și de bonusare. Acest sistem  nu trebuie să încarce prima de risc a fiecărui asigurător. Pentru asigurător este un joc cu sumă nulă, pentru că adaugă rezultatul acestui sistem la prima lui, deci el nu are un impact, dar noi, asigurații, vom fi impactați.

Citește și: EXCLUSIV Vești bune pentru sutele de mii de păgubiți RCA ai Euroins și City Insurance. FGA se va putea împrumuta la bănci ca să plătească mai repede. Dosarele, externalizate pentru gestionare rapidă

Franșiza, o mare noutate, obligatorie pentru asigurător, opțională pentru asigurat

  • Al doilea obiectiv, așa cum spuneam, este introducerea unor modificări cu impact asupra primei. Bonus-malus este unul, al doilea este franșiza. Franșiza ar fi după modelul celei aplicate pentru CASCO, evident cu diferența că atunci când se face plata daunei de către asigurător nu se va face o deducere a franșizei din beneficiul pe care l-ar obține păgubitul. Asigurătorul va plăti el dauna, iar mai departe, în funcție de valoarea franșizei, va recupera suma de la asiguratul vinovat în evenimentul respectiv. Trebuie spus că este un beneficiu opțional, la cererea asiguratului. 

 

  • În al doilea rând, trebuie spus că această franșiză va fi într-o anumită valoare nominală, nu procentuală. Franșiza va fi stabilită în funcție de capacitatea de plată a celui luat în risc, pentru că asigurătorul trebuie să aibă posibilitatea de a recupera suma rezpectivă, în caz de daună.
  • Nu ne așteptăm ca reducerea primei să aibă  o valoare foarte mare la persoane fizice, dar este un beneficiu care cred că va fi de mare interes pentru companii, mai ales cele cu parc auto foarte mare, pe care îl gestionează foarte bine nu numai din punct de vedere al mentenanței, ci și a exploatării lui.

Citește și: Secretul din spatele noului „super RCA” care garantează plata daunelor. De ce nu se ieftinește RCA nici când numărul despăgubirilor scade și vânzările asigurătorilor explodează – Date oficiale

RCA în tranșe, cu plata a până la 12 rate. Altă premieră, alt serviciu obligatoriu pentru asigurători, care renunțaseră complet să mai vândă în rate

  • Un alt palier la care vom lucra este modalitatea de plată. Nu este doar o chestiune de tehnică, însemnând alegerea unui canal. Este vorba de un beneficiu oferit celor care ar trebui să facă un efort important, la o anumită dată, pentru plata unei sume mai mari, respectiv a unei sume care influențează major capacitatea lui de plată pe termen scurt. Mai concret, când ai un venit de 3.000 de lei net și ai o asigurare plătit o asigurare de 1.000 de lei, aceasta înseamnă 33% din venitul tău,un procent deloc mic. Aceasta înseamnă că efortul pe care respectivul trebuie să îl facă în acel moment este unul deosebit de mare.

 

  • Pentru a micșora acest efort, stimulând astfel încheierea de asigurări RCA, pentru că gradul de cuprindere în RCA este undeva în jur de 75%, oferim posibilitatea închierii în rate. Este același lucru în cazul companiilor. Când ai parc auto mare, să îți faci o rezervă de câteva sute de mii de lei poate fi un efosrt semnificativ. Aceasta este motivația.

 

  • Avem în vedere ca măsura să se aplice doar contractelor cu valabilitate de un an. Mai departe, posibilitatea de plată în rate să fie lunară, trimestrială sau semestrială, adică în 12 rate, în patru sau în două rate. Ca și la franșiză, este un drept al asiguratului și o obligație a asigurătorului.

Citește și: Important pentru toți șoferii. Cum poți cumpăra RCA în rate, chiar dacă firmele de asigurare refuză să mai folosească acest sistem

Te-ar mai putea interesa și
Taiwanul raportează reluarea acțiunilor ofensive chineze, la o zi după ce secretarul american Antony Blinken a părăsit Beijingul
Taiwanul raportează reluarea acțiunilor ofensive chineze, la o zi după ce secretarul american Antony Blinken a părăsit ...
Taiwanul a raportat sâmbătă o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de......
Guvernul american a înființat comitet consulativ privind folosirea sigură a inteligenței artificiale
Guvernul american a înființat comitet consulativ privind folosirea sigură a inteligenței artificiale
Directorii OpenAI, Microsoft şi Google se numără printre cei mai importanţi membri ai unui nou consiliu federal înfiinţat ...
Scenaristul Aaron Sorkin pregătește un nou film cu privire la rolul Facebook în atacul asupra Capitolului din 6 ianuarie 2021
Scenaristul Aaron Sorkin pregătește un nou film cu privire la rolul Facebook în atacul asupra Capitolului din 6 ianuarie ...
Aaron Sorkin, scenaristul premiat cu Oscar pentru "The Social Network", pregăteşte un nou film care va explora responsabilitatea ...
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi doresc să mergem în Africa alături de companiile din Turcia
Ion Sterian (Transgaz): Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume. Au început să apară oportunități. Îmi ...
Companiile româneşti ar trebui să iasă în lume, pentru că au început să apară multe oportunităţi, ca de exemplu ...