Consiliul Concurenței analizează modalitatea în care se calculează, în România, nivelul de lichiditate pe care companiile de asigurări trebuie să îl dețină pentru a respecta legea și normele impuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Simplu spus, lichiditatea este reprezentată de sumele pe care asigurătorii le pot accesa imediat pentru a își îndeplini obligațiile imediate, adică plata daunelor. Conform normelor Solvency II, preluate și în România, indicatorul de lichiditate are rolul de a certifica faptul că societatea de asigurare are capacitatea de a plăti daunele pe termen scurt, în timp ce indicatorul de solvabilitate (altfel și el influențat de nivelul lichidității) certifică faptul că firma are capacitatea de a plăti despăgubirile pe termen lung. Datoriile pe termen scurt sunt indicate de rezerva de daune avizate (RBNS).
Pentru că reprezintă jumătate din întreaga piață a asigurărilor și mai ales pentru că generează cea mai mare parte a daunelor plătite în România, asigurările RCA sunt în centrul atenției.
Concret, reiese din documentele consultate de Economica și din discuții cu mai multe surse care au legătură cu speța, Consiliul Concurenței vrea să stabilească dacă acest necesar de lichiditate trebuie să fie calculat în funcție de banii pe care asigurătorii îi au în bănci din România într-un anumit moment, raportat la obligațiile de plată pe termen scurt, adică la rezerva de daune avizate (RBNS) sau la stabilirea nivelului optim pot fi luate în calcul fluxurile de lichidități, adică și banii pe care firma îi încasează într-un anumit interval de timp din vânzarea de asigurări. În prezent, ASF merge pe prima formulă care, de altfel, după ce a fost modificată la începutul lui 2021, a ajutat la descoperirea neregulilor de la City Insurance și Euroins, societăți ajunse în final în faliment tocmai pentru că nu puteau garanta plata daunelor. Surse avizate susțin că poziția ASF este în sensul menținerii actualei formule de calcul.
Consiliul Concurenței a întrebat și asigurătorii ce variantă preferă. Redăm, mai jos, întrebările adresate de Concurență, conform unui document consultat de Economica.
” În scopul realizării unei analize în cadrul autorității de concurență, în temeiul art. 34 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/19961, vă solicităm să furnizaţi, până la data de 04.04.2025, următoarele informaţii:
Având în vedere particularitățile pieței serviciilor de asigurare din România și principiile enunțate în documentul EIOPA Principii metodologice ale testării de stres în asigurări. Componenta de lichiditate2, conform căruia abordarea statică (stock) a măsurării riscului de lichiditate este considerată mai puțin adecvată pentru asigurările generale3, prezentați, motivat, opinia societății dumneavoastră cu privire la cea mai relevantă metodă de monitorizare a acestui risc:
1. Analiza statică (stock), în care indicatorul de lichiditate este definit ca raport între activele lichide și pasivele lichide; sau
2. Analiza dinamică (flow), bazată pe construirea unui raport între fluxurile de lichiditate pentru un orizont de timp relevant.”
De ce este esențial felul în care se calculează lichiditatea și de ce voia Euroins să schimbe formula
Așa cum arătam mai sus, analiza Consiliului Concurenței pornește de la o sesizare formulată de Euroins, când societatea încă mai era activă, după cum susțin surse avizate. Bulgarii au cerut pe mai multe căi ca modalitatea de calcul a lichidității să fie schimbată și au susținut, inclusiv în procesul de faliment, că au fost dezavantajați de analiza statică (stock). Din punctul lor de vedere, ca societate care ajunsese să domine autoritar piața RCA cu un portofoliu de peste 2,5 milioane de polițe, era firesc ca analiza dinamică să fie preferată.
Având un portofoliu uriaș, Euroins înregistra și un număr foarte mare de daune, deci era obligată să constituie rezerve de daună mari. Cum indicatorul de lichiditate este raportat la aceste rezerve și cum, din februarie 2021, el nu mai ia în calcul reasigurarea, ar fi trebuit ca Euroins să aibă și lichidități substanțiale în bănci din România pentru a sta în legalitate. Trebuie amintit și că Euroins a retras, cu puțin înainte de a își pierde licența, toate lichiditățile deținute în bănci locale, transferându-le, printr-un contract de reasigurare, la o firmă din grup. După acest transfer, chiar dacă ar mai fi rămas pe piață, era mai greu ca societatea să își mai poată îndeplini obligațiile privind lichiditatea.
Pe de altă parte, dacă s-ar fi trecut la modalitatea de calcul în dinamică, portofoliul foarte mare al Euroins devenea un avantaj. Societatea ajunsese să încaseze zilnic cel puțin 2 milioane de euro, cu vârfuri care au atins și 4 milioane de euro. Dacă aceste fluxuri ar fi fost luate în calcul la stabilirea nivelului necesar de lichiditate, sumele pe care Euroins trebuia să le blocheze în bancă scădeau considerabil.
Indicatorul de lichiditate este un parametru foarte important pentru că, așa cum am arătat, el certifică faptul că societatea are capacitatea de a plăti daunele deja avizate și că accesul la bani este imediat. De altfel, o modificare adusă în 2021 la calculul acestui parametru, mai precis excluderea reasigurării din formulă, a ajutat foarte mult la descoperirea situațiilor financiare reale de la City Insurance și Euroins, ajunse până la urmă în faliment din cauza unor deficite de sute de milioane de euro în ceea ce privește solvabilitatea. Tot în 2021, prin norma 46 a ASF, a fost introdusă și obligativitatea ca activele care acoperă necesarul de lichiditate să fie ținute în bănci din România, ceea ce, dacă nu mai apar situații cum a fost cea de la Euroins, înseamnă că accesul la acești bani este unul mai facil, chiar și în cazul în care firma de asigurări ar ajunge în faliment.
AICI detalii despre modificările aduse în 2021 la formula de calcul a lichidității.