EXCLUSIV: Cum vrea Mişu Negriţoiu să se transforme într-un Isărescu al asigurărilor şi pensiilor – Document

Întreg planul de reorganizare al ASF se bazează pe un model testat deja la Banca Naţională, lucru evidenţiat în repetate rânduri de preşedintele ASF. Ce nu a spus însă Mişu Negriţoiu este că a trimis către Parlament, la pachet cu "planul de transformare” a instituţiei, trei propuneri de schimbare menite să îi sporească semnificativ puterile. Preşedintele ar rămâne singurul om cu puteri executive din ASF în timp ce funcţia de prim-vicepreşedinte şi una dintre funcţiile de vicepreşedinte ar urma să fie desfiinţate. Boardul instituţiei nu ar mai fi organizat pe sectoare adică asigurări, pensii şi piaţa de capital, ci pe funcţii.
Şerban Buşcu - mar, 09 sept. 2014, 21:00
EXCLUSIV: Cum vrea Mişu Negriţoiu să se transforme într-un Isărescu al asigurărilor şi pensiilor - Document

O scrisoare adresată mai multor responsabili din Camera Deputaţilor şi semnată personal de Mişu Negriţoiu propune modificări legislative menite să-i sporească semnificativ atribuţiile de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Potrivit documentului, intrat în posesia ECONOMICA.NET, o serie de modificări „cu perspectivă de realizare pe termen mediu şi lung” urmează să modifice semnificativ structura consiliului ASF. Concret, preşedintele (în acest moment Mişu Negriţoiu) ar urma să rămână singurul om cu atribuţii executive din ASF. În plus, documentul propune reducerea numărului de membri ai consiliului de la nouă la şapte şi desfiinţarea postului de prim-vicepreşedinte. Potrivit informaţiilor ECONOMICA.NET al doilea post propus spre desfiinţare este unul de vicepreşedinte. De asemenea, scrisoarea propune organizarea ASF pe funcţii (reglementare,autorizare şi supraveghere) în loc de sectoare (asigurări, piaţa de capital şi pensii private).

“Aceasta înseamnă ca vicepreşedinţii să nu fie numiţi pe sectoare, prin lege, cum este şi în cazul viceguvernatorilor BNR”, mai spune scrisoarea. Potrivit unor surse consultate de ECONOMICA.NET, această ultimă formulare înseamnă că vicepreşedinţii nu vor mai fi votaţi în Parlament, ci numiţi direct în cadrul consiliului ASF, controlat de preşedinte.

Documentul semnat de preşedintele ASF îl puteţi consulta aici

ASF n-a recunoscut documentul

ECONOMICA.NET a trimis ASF o solicitare privind existenţa propunerilor enumerate mai sus. Răspunsul ASF a fost că acestea nu sunt reale. Redăm mai jos, integral, solicitarea noastră precum şi răspunsul ASF:

ECONOMICA.NET: “Înţelegem că domnul Negriţoiu a trimis astăzi către comisia economică din Senat o propunere privind anumite schimbări în statutul ASF. Printre aceste propuneri ar fi şi limitarea numărului de membri executivi la unul singur(preşedintele) precum şi retragerea dreptului parlamentului de a numi consiliul ASF. Aşa este? Dacă nu, care sunt propunerile ASF trimise astăzi?

ASF: „ Pot să vă transmit că asemenea propuneri NU AU FOST transmise Parlamentului României.

Înainte ca Preşedintele ASF să prezinte public în conferinţa din 2 septembrie măsurile de transformare a ASF, reprezentanţii Parlamentului au primit, spre informare, Raportul Băncii Mondiale ,,Institutional Assessment and Reform of the Romanian FSA”. Dar atât, în niciun caz un set de propuneri precum cele la care faceţi referire. Iar rezultatele studiilor şi acţiunilor privind transformarea ASF au fost prezentate publicului în data de 2 septembrie.”

Vezi şi Ce sume compensatorii au primit angajaţii plecaţi voluntar de la ASF  în cadrul planului de transformare dar şi ce spune preşedintele Negriţoiu despre economiile realizate.

Citeşte şi Complexul Isărescu, un editorial despre modelul preluat de ASF.

 

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...