EXCLUSIV Încă un motiv să se scumpească benzina și motorina, cu „ajutor” rusesc. De ce cresc și cum se calculează prețurile asigurărilor de nave în Marea Neagră

27 10. 2026
vapor container

Transportatorii navali de mărfuri  plătesc tot mai mult pentru asigurarea navelor și mărfii pe care o transportă. Marea Neagră, punct central în războiul declanșat de Rusia în Ucraina și cea mai periculoasă rută maritimă din lume în acest moment, devine tot mai scumpă din acest punct de vedere, cu creșteri substanțiale ale primelor în septembrie și octombrie și cu previziuni deloc optimiste din acest punct de vedere. Cum prețul asigurării este inclus în costul transportului, iar costul transportului intră la rândul lui în prețul produsului, avem încă un motiv pentru scumpirea mărfurilor importate de România, care operează unul dintre cele mai mari porturi la Marea Neagră, mai ales a combustibililor, benzină și motorină.

Citește și: Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale

Economica a discutat cu specialiștii CPCU Society, un club de elită care reunește unii dintre cei mai buni specialiști în asigurări din lume. CPCU Society are în România una dintre cele mai active filiale, adică CPCU Society Romanian Chapter, despre care puteți găsi detalii AICI. Sursa citată ne-a explicat  mecanismul complex prin care sunt stabilite prețurile asigurărilor pentru nave, dar și motivele pentru care primele cresc în Marea Neagră, cu impact evident asupra prețului final al mărfurilor transportate.

Asigurarea navei în sine (un echivalent relativ al CASCO și RCA) este diferită și mai importantă decât asigurarea mărfurilor. Cum se calculează și de ce se scumpește

Costurile cu asigurare suportată de transportatorii navali au două mari componente, anume asigurarea navei în sine și a terților ce ar putea fi vătămați din operarea acesteia și asigurarea mărfurilor. Ne-am oprit asupra asigurării navei pentru că este obligatorie pentru orice navă al cărei operator vrea să funcți0neze în legalitate și se calculează aproximativ pe aceleași criterii mari la toate navele, spre desoebire de asigurările de marfă care depind semnificativ de specificul obiectului asigurat.

Primul lucru pe care ni-l explică cei de la CPCU este că asigurarea navelor care trec prin Marea Neagră și, în general, a celor care operează în zone de conflict are trei componente: asigurarea vaporului în sine (un echivalent relativ al CASCO denumit în termeni tehnici Hull&Machinery sau H&M), asigurarea de răspunderi față de terți (un fel de RCA denumit în termeni tehnici P&I) și prima suplimentară pentru riscul de război. Aceasta din urmă (war risk) este calculată separat pentru polița H&M și cea P&I. Nu întotdeauna când se scumpește asigurarea se scumpesc toate cele trei componente expuse mai sus, subliniază sursa citată.

În fapt, de cele mai multe ori este vorba de doar una dintre aceste componente. În cazul nostru, însă, deși influența covârșitoare o are, evident, riscul suplimentar de război suportat de transportatorii cu nave în Marea Neagră, sunt motive de scumpire și pentru celelalte componente, cum vom arăta în continuare. În plus, mai există o componentă și anume o primă suplimentară punctuală negociată pentru intrarea în zone cu grad sporit de risc, cum sunt de exemplu porturile rusești sau cele ucrainene.

„Nu există un preț unic al riscului de război pentru Marea Neagră. Două nave care traversează aceeași mare pot primi cotații radical diferite, în funcție de ruta exactă, porturi, valoare, profilul comercial și durata expunerii”, arată sursa citată.

Care sunt factorii care influențează prețul fiecăreia dintre componentele asigurării? CPCU Society sintetizează, în tabelul de mai jos:

Componentă Ce protejează / cum funcționează Ce poate crește
Hull & Machinery (H&M) Daune materiale la navă și mașini, din pericolele acoperite de polița de bază; de regulă, prima se negociază anual. Riscurile de război sunt în mod obișnuit excluse. Vârsta navei, istoricul daunelor, valoarea asigurată, inflația reparațiilor, condițiile de navigație și franșizele.
Hull War Risks Pericole de război/acte ostile, în limita definițiilor contractuale; poate include acoperire de bază și AP pentru tranzit/staționare în zone listate. Atacuri noi, traseul și portul, durata expunerii, profilul navei, probabilitatea unei pierderi totale și capacitatea disponibilă.
P&I și war P&I Răspunderi față de terți: echipaj, poluare, epavă, alte obligații; riscurile de război cer analiza excluderilor și a protecției specifice. Limite, excluderi, war P&I primar/excedentar, condiții impuse de club și de reasigurătorii săi.

 

Altfel spus, dacă ne uităm atent la motivele pentru scumpiri, la fiecare dintre componente găsim cel puțin unul aplicabil Mării Negre în acest moment. Le-am evidențiat chiar în tabel.

Trebuie să precizăm că, asemeni asigurărilor pentru avioane, asigurările navale au în spate nu doar o o firmă care intermediază polița ci un  grup de reasigurători care își asumă câte  o parte din riscuri. Unul dintre acești asigurători, denumit leader, își asumă cel mai mare procent din eventualele daune încasând partea corespunzătoare din primă și tot el se ocupă, în general, cu negocierile pentru atragerea altor reasigurători. Sistemul este, evident, mult mai complex, dar în termeni simpli așa funcționează. Este nevoie de mai mulți jucători, pentru că daunele potențiale sunt uriașe.

 

Cu cât s-au scumpit asigurările în doar două săptămâni, cu cât a crescut și de ce crește riscul suplimentar de război, principalul „vinovat”. Riscul ca o navă să fie distrusă complet e tot mai mare și tot mai extins. Un exemplu concret

Așa cum arătam și mai sus, deși motive de scumpire vin dinpre toate componentele, riscul suplimentar de război este principalul  „vinovat”.

„Creșterea abruptă a primelor de war risk nu trebuie confundată cu o scumpire generală a Hull & Machinery. Prima de bază și prima suplimentară pentru o zonă de conflict răspund unor pericole diferite și sunt negociate distinct. (…) Cel mai important factor nu este doar numărul de atacuri, ci faptul că o daună de război poate produce pierdere totală, iar mai multe nave pot fi afectate de același eveniment. Acesta este punctul în care riscul operațional se transformă în problemă de capital și reasigurare”, arată specialiștii CPCU.

Conform datelor agregate din surse publice de cei de la CPCU, creșterea primei suplimentare de război (engl. Aditional War Prime sau AP) a avut un impact substanțial. Concret, asigurarea suplimentară a navelor care trec prin Marea Neagră s-a scumpit cu 400% conform unor surse și chiar cu peste 900% conform altora. Atenție, aceste cifre se referă la o perioadă de doar două săptămâni.

Mai precis, arată surse din brokeraj, costul asigurării suplimentare a urcat de la 0,1% la 0,5% din valoarea navi, în timp ce alte surse înaintează chiar o valoare de 1% a primei suplimentare. În baza acestor date, puteți vedea în tabelul de mai jos diferențele de cost pentru o navă asigurată la 50 de milioane de dolari:

Prima de război pentru perioada cotată Prima suplimentară Diferența față de 0,1%
0,1% 50.000 USD —
0,5% 250.000 USD +200.000 USD
1,0% 500.000 USD +450.000 USD

Altfel spus, doar din majorarea riscului suplimentar de război, o asigurare costă cu până la 450.000 de dolari mai mult. Dacă aceste scumpiri sunt coroborate și cu creșterea primelor din celelalte componente, motive existând după cum am arătat mai sus, vorbim poate de scumpiri de peste 1 milion de euro pentru o singură navă.

Se scumpește și asigurarea mărfii. Incidente și în România.  Impact în prețuri

Costurile transportatorilor cresc însă și mai mult, pentru că se scumpește și asigurare mărfii, iar impaxctul cumulat al celor două va fi cu siguranță sesizabil. După un eveniment în care o navă care transporta cereale s-a scufundat în zona economică exclusivă a României, cei de la Frames au făcut o estimare în această privință.

Ei spuneau că doar asigurarea mărfii, care costă între 0,2% și 0,5% din valoarea încărcăturii, a ajuns în Marea Neagră la 1-2%. La un preț de peste 1.600 de dolari pentru o tonă de motorină, majorarea asigurării de la nivelul obișnuit la 1-2% ar însemna, potrivit calculelor companiei, un cost suplimentar de aproximativ 13-29 de dolari pe tonă. Cum o tonă de motorină reprezintă aproximativ 1.200 de litri, efectul ar fi de 5-12 bani pe litru înainte de aplicarea TVA și de aproximativ 6-15 bani după includerea taxei. „Pare puțin, dar este doar prima verigă. La asigurare se adaugă navlurile mai mari cerute de armatorii care mai acceptă cursele, ocolurile pe rute mai lungi și mai sigure și întârzierile în aprovizionare. Toate împreună se adună în prețul de la pompă, într-o piață care era deja sub presiune”, spuneau atunci cei de la Frames.

 

Marea Neagră a ajuns cea mai periculoasă rută maritimă din lume

Financial Times arată că Marea Neagră este acum cea mai periculoasă zonă maritimă din lune, pe fonul atacurilor asupra vaselor civile, cu 570 de nave lovite și 40 de marinari uciși doar în acest an. Efectele acestui război sunt devastatoare și se vor resimți dincolo de zona Mării Negre.

În acest an, în Marea Neagră au murit mai mulți navigatori decât în orice altă întindere de apă, depășind bilanțul victimelor din Golf, care a atras mai multă atenție la nivel mondial. Coridor esențial pentru aprovizionarea globală cu cereale și pentru transporturile de petrol rusesc, Marea Neagră prezintă riscuri mai mari pentru nave decât Orientul Mijlociu, au declarat armatorii și organizațiile navigatorilor.

Detalii găsiți AICI.