Toacă milioane de lei pe lefuri. Şefii Fondului de Garantare a Pensiilor Private „nu se mai ajung” cu banii

Fondul de Garantare a Drepturilor în Sistemul de Pensii Private a consumat anul trecut, pe salarii și cheltuieli administrative, peste 1,83 milioane de lei. Cele nouă persoane implicate în conducerea și administrarea Fondului nu au reușit să se încadreze în bugetul de aproximativ 1,4 milioane de lei stabilit pentru 2014, motiv pentru care instituția a înregistrat pierderi de peste 371 de mii de lei anul trecut
Şerban Buşcu - lun, 23 feb. 2015, 22:01
Toacă milioane de lei pe lefuri. Şefii Fondului de Garantare a Pensiilor Private

Cele nouă persoane implicate în conducerea și administrarea Fondului de Garantare a Drepturilor în Sistemul de Pensii nu se mai ajung cu banii, relevă rezultatele financiare aferente anului 2014. Potrivit cifrelor obținute de ECONOMICA.NET, FGDSPP a raportat către Ministerul Finanțelor Publice venituri din comisioane aplicate fondurilor private de pensii în valoare 1,45 milioane de lei și cheltuieli de 1,83 milioane de lei.

În acest context, Fondul a înregistrat pierderi de peste 371.000 de lei în ciuda faptului că unica destinație a banilor colectați din mediul privat o reprezintă cheltuielile de funcționare, în principal salarii. De altfel, ECONOMICA.NET a mai arătat că salariile încasate de angajații Fondului sunt la un nivel ridicat, cheltuielile anuale pe cap de angajat fiind, în cazul FGDSPP, mai mari decât în cazul unor instituții cum este BNR, acolo unde responsabilitățile personalului sunt semnificativ mai mari.

Un angajat al Fondului costă mai mult decât unul de la Banca Națională

Mircea Oancea, directorul general al Fondului de Garantare a Drepturilor în Sistemul de Pensii Private, încasează lunar aproximativ 17.000 de lei sau echivalentul a 4.000 de euro. Directorul economic al Fondului, Gabriela Crăciunică, rudă a soției directorului general, ridică, la rândul ei, în jur de 15.500 de lei iar directorul financiar, Decebal Barbu, încasează lunar aproximativ 12.000 de lei, în timp ce contabila instituţiei primeşte circa 5.500 de lei în fiecare lună. Structura FGDSPP presupune 3 angajaţi, 3 directori şi 3 membrii ai Consiliului de Adsministraţie).

Conducerea este asigurată de Mihai Constantin Şeitan – preşedinte Consiliu de Administraţie (desemnat de către ASF), Mircea Tudor Moldovan – membru CA (desemnat de către Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat-APAPR), Ioan Raceu – membru CA (desemnat de către Ministerul de Finanţe) şi Mircea Oancea – director general (fost preşedinte al fostei Comisii de Supraveghere a Pensiilor Private- CSSPP). Mai există, de asemenea, un director economic – Gabriela Bleaja Craciunică şi un director financiar – Decebal Barbu. Cheltuielile totale pe cap de angajat au depășit anul trecut 200.000 de lei, în creștere cu 45.000 de lei față de 2013. Această sumă este cu peste 80.000 de lei mare decât în cazul BNR care are alocați circa 120.000 de lei pe cap de angajat.

Un fel de sinecură

Sumele din ce în ce mai mari cheltuite de cei de la Fond sunt cu atât mai greu de explicat cu cât sarcinile angajaţilor sunt destul de mici, ca și responsabilitățile lor. Cel mai mult de muncă are directorul financiar care, la intervale de un an, trebuie să se ocupe cu plasarea lichidităţilor administrate în bănci. Lichidităţile administrate nu sunt nici ele atât de mari încât să ridice probleme privind plasarea în diverse forme de investiţii. Suma este mai mică chiar şi decât bugetul de cheltuieli cu personalul.

FGDSPP a fost constituit prin lege pentru a ajuta la acoperirea integrală a pagubelor suferite de contributori în situaţia în care unul dintre fondurile de pensii administrate privat ar avea probleme. Fondul nu este însă nici pe departe principala „centură de siguranţă”.
Primul sistem de apărare este provizionul tehnic constituit de administratori,care a ajuns la 274,7 milioane de lei. Aceste sume provin din sursele proprii ale administratorilor şi sunt ţinute în conturi bancare. Fondul intervine doar în situaţia în care provizionul nu este suficient pentru a acoperi pagubele. Capitalul fondului, calculat de actuarul ASF, este de 3 milioane de lei şi trebuie constituit în opt ani de la înfiinţare, adică până în 2017. În acest moment, FGDSPP administrează doar 1,2 milioane de lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...