EximBank asigură încă şase luni exporturile româneşti în UE şi statele OECD

Companiile româneşti pot beneficia de protecţie extinsă în derularea relaţiilor comerciale cu partenerii externi, în condiţiile în care Comisia Europeană a autorizat prelungirea până la 30 iunie 2021 a schemei de asigurare pe termen scurt a riscurilor non-piaţă şi temporar non-piaţă pe care EximBank o oferă în numele şi în contul statului român, a anunţat marţi banca.
Economica.net - mar, 08 dec. 2020, 10:28
EximBank asigură încă şase luni exporturile româneşti în UE şi statele OECD

EximBank menţionează că acest produs de asigurare a fost lansat în prima parte a acestui an, în contextul pandemiei Covid-19, pentru a susţine continuarea activităţii exportatorilor români şi păstrarea locurilor de muncă prin preluarea riscurilor comerciale şi politice aferente debitorilor din ţările Uniunii Europene şi OECD, şi era valabilă până la 31 decembrie 2020.

Facilitatea se adresează tuturor categoriilor de exportatori – întreprinderi mici, mijlocii şi mari – pentru care EximBank poate acoperi până la 85% din pierderile înregistrate ca urmare a producerii unor riscuri comerciale şi politice aferente partenerilor comerciali din ţările Uniunii Europene şi OECD.

„Ca urmare a reevaluării situaţiei economice generate de epidemia Covid-19, Comisia Europeană a prelungit valabilitatea acestei scheme de asigurări ceea ce creează cadrul pentru ca EximBank să poată oferi exportatorilor români un grad ridicat de protecţie în derularea afacerilor cu parteneri externi. Este o măsură suplimentară de sprijin pe care EximBank o implementează în noul context economic local şi global, asigurând pentru firmele româneşti un nivel de susţinere similar cu cel al companiilor europene”, a spus preşedintele executiv al EximBank, Traian Halalai.

Prin intermediul acestei scheme de asigurare, EximBank poate prelua riscurile pe termen scurt la care sunt expuse întreprinderile mici, mijlocii şi mari, indiferent de volumul cifrei de afaceri la export, numărul de parteneri externi pe care doreşte să îi asigure, pe o perioadă a riscului (care include durata de fabricaţie şi durata de rambursare) de până la doi ani.

Pentru a beneficia de această facilitate, exportatorii trebuie să aibă schimburi comerciale şi/sau un istoric al plăţilor favorabil (în cazul în care există deja o relaţie comercială), iar cumpărătorii trebuie să aibă un istoric pozitiv în ceea ce priveşte despăgubirile, probabilitatea de neplată trebuie să fie acceptabilă, iar ratingul financiar intern şi/sau extern trebuie, de asemenea, să fie acceptabil. Perioada de aşteptare, respectiv perioada cuprinsă între data producerii riscului asigurat şi data la care exportatorul este îndreptăţit să solicite plata despăgubirii, este de 90 de zile.

În calitate de Export Credit Agency (ECA) în România, EximBank a dezvoltat şi oferă în numele şi în contul statului român produse de asigurare – care protejează încasările exportatorilor împotriva riscurilor asociate partenerilor externi şi a riscurilor asociate ţării de destinaţie şi facilitează accesul la produsele de finanţare, putând fi cesionate în favoarea băncilor finanţatoare, pentru completarea mix-lui de garanţii. Banca poate acoperi riscurile exportatorilor pe toate pieţele internaţionale, atât din Uniunea Europeană cât şi din spaţiul extracomunitar.

Te-ar mai putea interesa și
Mesaj clar de la vârful BNR: Austeritatea nu e o soluție. Marinescu, viceguvernator: Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită şi de măsuri care să asigure reluarea creşterii economice
Mesaj clar de la vârful BNR: Austeritatea nu e o soluție. Marinescu, viceguvernator: Corectarea dezechilibrelor macroeconomice ...
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanţelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită......
Date incredibile despre STB ies la suprafață în insolvență. Remus Borza, administrator judiciar: Se fură motorină de 6 milioane de euro
Date incredibile despre STB ies la suprafață în insolvență. Remus Borza, administrator judiciar: Se fură motorină ...
Administratorul judiciar Remus Borza a estimat că furtul de motorină generează o pagubă de 6 milioane de euro la nivelul ...
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de termen
Valea Oltului scapă de restricții. Lucrările de protecție a versanților pe DN7, finalizate cu nouă luni înainte de ...
Lucrările de protecție a versanților pe DN7 – Valea Oltului au fost finalizate înainte de termen, anunță vineri Direcția ...
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ce spune despre datoria de un miliard de lei către Electroputere VFU Paşcani
Ciucu: Voi fi de acord cu majorarea tarifului STB doar după restructurare. Ce preţ propune administratorul judiciar şi ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că va fi de acord cu o creştere a tarifului STB doar după ...