Exporturile rusești de cereale vor scădea cu 20% în sezonul agricol 2024-2025, după ce culturile au fost afectate de vremea nefavorabilă

Exporturile de cereale ale Rusiei ar urma să scadă cu o cincime în sezonul agricol 2024-2025, comparativ cu nivelul record de 57 de milioane de tone în sezonul anterior, după ce culturile au fost afectate de evoluţiile meteo nefavorabile, a anunţat miercuri ministrul Agriculturii, Oksana Lut, relatează Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 29 ian. 2025, 17:00
Exporturile rusești de cereale vor scădea cu 20% în sezonul agricol 2024-2025, după ce culturile au fost afectate de vremea nefavorabilă

Oksana Lut a mai spus că firmele ruseşti au exportat 37 de milioane de tone de cereale în primul semestru al sezonului actual de export, iar o reducere cu aproape 70% a cotelor la export pentru a doua jumătate a sezonului a fost decisă pentru a proteja piaţa internă.

„Am stabilit deja cote la export pentru a ne asigura că nevoile pieţei interne sunt acoperite”, a declarat Oksana Lut la o conferinţă pe agricultură organizată la Moscova.

Rusia, cel mai mare exportator mondial de grâu, şi-a propus creşterea exporturilor de produse agricole cu 50% până în 2030.

Însă, în 2024, principalele regiuni agricole din Rusia au avut de suferit de pe urma unor fenomene meteo extreme, inclusiv un îngheţ la începutul primăverii, secete şi ploi torenţiale în unele zone. În plus, seceta din timpul toamnei a afectat şi campania de însămânţare pentru recolta din 2025.

„A fost unul din cele mai dificile sezoane. Nu aş vrea ca ceva de genul acesta să se întâmple din nou. Dar este vorba de vreme, nu este ceva ce poţi controla”, a spus Oksana Lut.

Potrivit oficialului rus, aproximativ 82% din culturile de cereale de iarnă, însămânţate pe o suprafaţă de 19,2 milioane de hectare, sunt într-o stare bună. Suprafaţa totală însămânţată pentru recolta din 2025 va fi majorată cu milion de hectare, până la 84 de milioane de hectare, a adăugat Oksana Lut.

Cu toate acestea, metodologia utilizată de Ministerul rus al Agriculturii pentru a estima starea culturilor este una diferită faţă de cea utilizată de Agenţia de Stat pentru Prognoze Meteo, care anterior a anunţat că 38% din culturile de iarnă sunt într-o stare proastă.

Oksana Lut a precizat că una dintre priorităţile sectorului agricol este asigurarea aprovizionării interne cu seminţe. În acest an, Rusia şi-a redus importurile de seminţe cu aproape 60%, dar în continuare depinde de importuri, inclusiv din ţările occidentale, pentru o treime din necesarul său de seminţe.

Mulţi fermieri ruşi se plâng de calitatea seminţelor produse local, dar Oksana Lut i-a avertizat că nu au de ales. „Cultivarea de seminţe dezvoltate local este responsabilitatea noastră. Nu poate fi evitată. Nu ar trebui să ne opunem, trebuie să o acceptăm. Da, vom lucra la calitate”, a precizat Oksana Lut.

Ministrul Agriculturii a făcut o paralelă între respingerea seminţelor ruseşti şi respingerea iniţială a produselor alimentare ruseşti, în urmă cu 10 ani, când Moscova a interzis importurile de alimente din Uniunea Europeană, o măsură considerată drept punctul de pornire pentru creşterea rapidă a producţiei agricole ruseşti.

Oksana Lut i-a îndemnat de asemenea pe producătorii ruşi să caute alte pieţe pentru uleiul de rapiţă, după ce Uniunea Europeană a impus tarife prohibitive în 2024. Lut a mai spus că Rusia ar putea să înceapă să exporte orez anul viitor, când recolta este estimată să se ridice la 1,5 milioane de tone.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de business axată pe reducerea costurilor de exploatare prin instalarea......
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image și Profi, a adus 64 milioane de euro la business-ul din România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, și-a capitalizat firma din România ...
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este de trei ori cât inflația. Cât aveți în plus și care e reversul medaliei
FOTO Conturile de pensie a 8,3 milioane de români au explodat după demiterea Guvernului Bolojan. Plusul din Pilonul 2 este ...
Sumele deținute de cei peste 8,3 milioane de români cu contribuție obligatorie în sistemul de pensii administrate privat ...
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, ...