Extern

Economie externă, politică şi cele mai noi şi importante informaţii despre ce se întâmplă în Europa, America, Asia şi pe toată planeta.

Rezervele valutare ale Chinei au urcat până la 3.204 miliarde de dolari în luna iulie

 Rezervele valutare ale Chinei au înregistrat o creştere peste aşteptări în luna iulie, arată datele oficiale publicate luni, în contextul în care dolarul american s-a depreciat în raport cu alte valute importante, transmite Reuters.

Rezervele valutare ale Chinei au urcat până la 3.204 miliarde de dolari în luna iulie
Proliferarea nucleară ar putea

Proliferarea nucleară ar putea „scăpa” de sub control, avertizează directorul SIPRI

Energia fotovoltaică vine în ajutorul sistemului energetic european în contextul cererii mari pentru aer condiţionat

Japonia se pregăteşte să deverseze în ocean, între finalul lui august şi început de septembrie, apa tratată de la Fukushima

Traderii sunt îngrijoraţi că India ar putea interzice şi exporturile de zahăr, după cele de orez

Nigerul îşi închide spaţiul aerian în faţa ameninţării unei intervenţii a ţărilor vecine

Polonia speră să remedieze până marţi scurgerile din conducta de petrol Drujba

6 august - Ziua Hiroshimei

6 august – Ziua Hiroshimei

Rusia a lansat un nou val de atacuri cu rachete și drone asupra Ucrainei, anunță forțele aeriene ale Kievului

„Mișcarea prosoapelor” ia cu asalt plajele din Grecia. Revoltă împotriva invaziei de șezlonguri

Presa rusă anunță că un petrolier rus a fost lovit de o dronă ucraineană. O sursă din serviciile secrete de la Kiev confirmă atacul

Fotbalul profesionist din Italia a pierdut 3,6 miliarde de euro în perioada pandemiei - raport Deloitte

Fotbalul profesionist din Italia a pierdut 3,6 miliarde de euro în perioada pandemiei – raport Deloitte

Rusia a renunțat la serviciile băncii americane JP Morgan pentru realizarea plăților pentru cerealele pe care le exportă

Șefii de stat major ai armatelor țărilor din ECOWAS au stabilit detaliile unei eventuale intervenții militare în Niger

Donald Trump a pledat nevinovat față de noile acuzații care i se aduc într-un dosar în care e anchetat că a luat acasă după terminarea mandatului documente confidențiale

Washingtonul suspendă programele de ajutor pentru Guvernul din Niger, unde o juntă militară a preluat puterea după o lovitură de stat

Aleksandar Vucic: Serbia va ignora sancțiunile impuse de SUA împotriva mai multor oficiali ai Republicii Srpska

ONU a cerut eliberarea imediată a lui Alexei Navalnîi, după ce acesta a mai primit o condamnare în Rusia

Junta din Niger a denunțat acordurile militare pe care le are cu Franța. Parisul a respins această acțiune inițiată de un regim pe care nu-l recunoaște

Cei mai mulți cetățeni americani se opun continuării ajutorului acordat Ucrainei. Diferențe mari între republicani și democrați - studiu CNN

Cei mai mulți cetățeni americani se opun continuării ajutorului acordat Ucrainei. Diferențe mari între republicani și democrați – studiu CNN

AIEA anunță că nu a găsit explozibili pe acoperișurile reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare din Zaporojie

Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru extremism

Greta Thunberg şi-a anulat participarea la Festivalul Internaţional de Carte de la Edinburgh, în semn de protest față de unul dintre sponsorii evenimentului

Polonia a cerut un miliard de euro de la UE pentru a putea creşte tranzitul cerealelor din Ucraina

Ucraina avertizează cu privire la un posibil atac rus

Ucraina avertizează cu privire la un posibil atac rus „sub steag fals” asupra unei rafinării belaruse

Guvernul bulgar şi-a dat acordul final pentru furnizarea a 100 de blindate Ucrainei

Creştere de peste 3% a cotaţiilor la grâu după atacarea unei baze navale ruseşti de lângă Novorosisk

FAO: Preţurile mondiale la alimente au revenit pe creştere, din cauza scumpirii semnificative a uleiului

Cancelarul austriac vrea să includă în constituţie dreptul de a plăti cu bani gheaţă

Cheltuielile militare ale Rusiei estimate la 105 miliarde de dolari în 2023, o treime din totalul cheltuielilor publice

SUA şi Ucraina încep negocieri pentru intensificarea cooperării lor militare