Principala prioritate identificată de participanții la studiu pentru anul fiscal 2027 este integrarea inteligenței artificiale și a tehnologiilor avansate pentru automatizarea operațiunilor (43%), urmată de creșterea eficienței costurilor la nivelul organizației (34%), optimizarea deciziilor de alocare a capitalului și a investițiilor (33%) și consolidarea influenței strategice a funcției financiare în întreaga organizație (32%). Așadar, pe fondul accelerării transformării digitale și al unui context economic și geopolitic tot mai complex, liderii financiari au devenit un punct de legătură între strategie, investiții, risc și performanță organizațională, arată studiul.
„Rezultatele studiului confirmă o tendință pe care o observăm și în România în ultimii ani: liderii financiari au preluat într-un interval de timp scurt responsabilități care depășesc sfera tradițională a funcției financiare, de la prioritizarea investițiilor și susținerea transformării organizaționale, până la adoptarea și guvernanța tehnologiilor emergente. Pe măsură ce inteligența artificială devine o componentă esențială a strategiei de business, funcția financiară devine un partener esențial pentru evaluarea investițiilor, gestionarea riscurilor și măsurarea valorii generate pentru organizație. În consecință, rolul CFO-ului continuă să devină tot mai amplu, iar succesul său va depinde de capacitatea de a combina expertiza financiară cu o înțelegere și utilizare solidă a tehnologiei, a datelor și a transformării organizaționale”, a declarat Zeno Căprariu (foto), partener Audit la Deloitte România, și Lider al CFO Program în România.
Pe măsură ce organizațiile operează într-un mediu marcat de schimbări rapide ale piețelor, de evoluția accelerată a tehnologiei și de nevoia unor decizii luate în timp real, liderii financiari consideră că funcția financiară trebuie să își îmbunătățească semnificativ capacitatea de reacție, arată studiul. Aproape jumătate dintre respondenți (48%) afirmă că departamentele financiare trebuie să furnizeze mai rapid date și informații relevante către business, 36% indică necesitatea unei adaptări mai rapide la schimbările externe ale pieței, iar 34% subliniază importanța realocării rapide a capitalului și a resurselor către noile priorități strategice.
Pentru a răspunde acestor cerințe, organizațiile investesc în consolidarea infrastructurii de date și tehnologie, aproape jumătate dintre respondenți (46%) planificând modernizarea sistemelor ERP (Enterprise Resource Planning) și integrarea datelor financiare, operaționale și fiscale. În paralel, 43% intenționează să transforme modul de funcționare a funcției financiare prin reorganizarea activităților sau prin colaborarea cu parteneri externi, în timp ce aproape o treime (33%) urmăresc să utilizeze mai intensiv prognozele dinamice, planificarea pe scenarii și informațiile generate cu ajutorul inteligenței artificiale pentru fundamentarea deciziilor. Totodată, 29% dintre respondenți intenționează să dezvolte competențele de analiză a datelor și de utilizare a AI în cadrul echipelor financiare, pentru a valorifica mai bine informațiile disponibile și a transforma automatizarea în decizii de business mai rapide și mai eficiente.
Studiul Deloitte Finance Trends 2027: Shaping the Next Era of Enterprise Value a fost realizat la nivel global în rândul a peste 1.400 de lideri financiari (directori financiari sau adjuncți ai acestora) din 26 de țări, din companii cu venituri anuale de peste 1 miliard de dolari, din industrii precum tehnologie, servicii financiare, energie, produse industriale, bunuri de consum și sănătate.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță fiscală și juridică, consultanță, consultanță financiară și managementul riscului către aproximativ 90% din companiile prezente în topul Fortune Global 500® și către mii de companii din sectorul privat. Experții firmei contribuie la atingerea unor rezultate măsurabile și de durată, care ajută la consolidarea încrederii în piețele de capital, care permit companiilor să se transforme, să prospere și să deschidă calea către o economie mai puternică, către o societate mai echitabilă și o lume sustenabilă. Cu o istorie de peste 180 de ani, Deloitte acoperă peste 150 de țări și teritorii. Obiectivul său este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor aproximativ 470.000 de profesioniști la nivel mondial.
Deloitte România este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare cu Reff & Asociații | Deloitte Legal, servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice, de consultanță și managementul riscului, consultanță financiară, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a 3.300 de profesioniști.