EY România: Taxarea suplimentară a pensiilor, un precedent periculos în zona fiscală

Taxarea suplimentară a pensiilor reprezintă o soluţie fiscală la o problemă nefiscală, iar aceasta poate aduce foarte multe încurcături şi un precedent periculos în zona fiscală, a declarat, luni, Alex Milcev, partener, liderul departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România, în cadrul unei conferinţe în care au fost prezentate rezultatele unui sondaj privind principalele măsuri de politică fiscală.
Economica.net - lun, 23 sept. 2019, 12:10
EY România: Taxarea suplimentară a pensiilor, un precedent periculos în zona fiscală

„Această măsură, de taxare suplimentară, până la urmă derivă din altă problemă, şi anume cum sunt stabilite pensiile. Deci o problemă încearcă să rezolve cealaltă problemă. Dacă rămânem în zona fiscalităţii, această propunere, de taxare suplimentară, cumva se abate dramatic de la principiul cotei unice, dacă putem să spunem că o avem, sau cotei unice în sensul că nu este cotă progresivă, avem 10% şi aici se propun altfel de impozitări. Deci aş putea să spun că e o soluţie la o problemă nefiscală, o soluţie care aduce foarte multe încurcături şi un precedent periculos în zona fiscală. Cum se stabilesc acele pensii şi în ce fel, nu comentez, dar soluţia fiscală la una nonfiscală nu cred că e una bine gândită şi cu siguranţă nediscutată”, a spus Alex Milcev.

El a precizat că în zona fiscală contează orice precedent şi orice modificare sau iniţiativă aici riscă să complice sistemul fiscal peste ce avem în prezent.

Senatul a adoptat, săptămâna trecută, în calitate de primă Cameră sesizată, iniţiativa legislativă prin care sunt taxate pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei, cu 50%.

În favoarea actului normativ au votat 76 de senatori şi 16 s-au abţinut.

Propunerea legislativă prevede instituirea unei taxe pe veniturile reprezentând pensii şi indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în baza unor legi şi statute speciale.

Iniţiatorul propunerii legislative, ministrul Finanţelor Publice, senatorul Eugen Teodorovici, consideră că prin acest act normativ „se face dreptate şi justiţie socială”.

Proiectul privind taxarea pensiilor a fost amendat chiar de către iniţiator, astfel încât componenta din pensii bazată pe principiul contributivităţii să nu fie taxată.

Un alt amendament, propus de senatorul UDMR Tanczos Barna şi adoptat de Comisia de buget-finanţe şi de plen, prevede că şi pensia şefilor de stat intră sub incidenţa proiectului de lege.

Senatorul PNL Florin Cîţu a propus un amendament, respins de plen, prin care toate pensiile speciale peste 5.000 de lei să fie impozitate cu 90%.

„Prin acest amendament se elimină demagogia şi ipocrizia”, a spus Cîţu, care a explicat că pensiile parlamentarilor cu un singur mandat sunt mai mici de 7.000 de lei şi astfel nu sunt taxate.

Senatorii USR au propus scăderea plafonului pentru taxarea pensiilor speciale de la 7.000 la 4.000 de lei, dar acest amendament formulat direct în plen nu a fost luat în considerare.

„Conform informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii, pentru un număr de 9.312 beneficiari de pensii de serviciu în plată la sfârşitul lunii iunie 2019, din total sume cuvenite în cuantum de 105.706.216 lei, partea suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat bazată pe contributivitate reprezintă aproximativ 16,9%, iar cea fără contributivitate, suportată de la bugetul de stat, reprezintă aproximativ 83,1%. Se constată că în cazul pensiilor mai mari de 10.000 lei lunar componenta bazată pe necontributivitate este dominantă comparativ cu cea bazată pe contributivitate”, se arată în expunerea de motive.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...