Fabio Panetta spune că BCE ar putea să ia în calcul limitarea deținerilor de monedă digitală. Suma maximă avansată este de 3.000 de euro

Deţinerile de viitoare monedă digitală de către rezidenţii din zona euro ar putea fi limitate la 3.000 euro (3.633 dolari), a sugerat marţi Fabio Panetta, membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 09 feb. 2021, 16:10
Fabio Panetta spune că BCE ar putea să ia în calcul limitarea deținerilor de monedă digitală. Suma maximă avansată este de 3.000 de euro

„Am putea permite stocuri de euro digital numai până la o anumită limită sau să folosim dobânzi pentru a le face neatractive dincolo de acest nivel. Această limită ar putea fi de aproximativ 3.000 euro, cu mult mai mult decât necesităţile de numerar din prezent ale celor mai mulţi oameni”, a declarat oficialul BCE, într-un interviu acordat publicaţiei germane Spiegel.

Panetta a insistat că sunt nefondate temerile că iniţiativele legate de monedele virtuale ar putea duce la o instabilitate sistemică, oferind consumatorilor alternative mai sigure de stocare a banilor direct la banca centrală, datorită măsurilor de prevedere.

Banca Centrală Europeană se află printre băncile centrale globale care conduc eforturile de lansare a monedei digitale, răspunzând evoluţiilor actuale, cum ar fi conceptele de plăţi de tipul bitcoin.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană a finalizat perioada de consultare publică deschisă în toamnă pentru a strânge opiniile cetăţenilor, academicienilor, ale celor din sectorul financiar şi ale autorităţilor privind euro digital.

La finele anului 2019, a fost creat un grup la nivel înalt în Europa pentru a analiza oportunitatea lansării acestei monede virtuale şi, în urma acestor demersuri, în octombrie BCE a publicat un raport în care se preciza ce trebuia pregătit în eventualitatea, în viitor, a unui euro digital, dacă va fi necesar.

Panetta a explicat că următorul pas va fi publicarea unei analize preliminare la începutul verii.

Consiliul guvernatorilor BCE va trebui atunci să decidă cum se vor derula lucrurile în continuare, după o procedură tehnică estimată la 18 luni. În total, un orizont de timp de aproximativ 4-5 ani este „realist”, a spus Panetta.

Acesta a adăugat: „Experimentarea monedei euro digitale în diferite oraşe ar fi probabil o mişcare înţeleaptă”.

China este deschizător de drumuri în cursa globală pentru lansarea monedelor digitale bancare centrale (CBDC), realizând teste pe plan intern în câteva oraşe mari, inclusiv Shenzhen, Chengdu şi Hangzhou.

Monedele digitale bancare centrale (CBDC) vor permite celor care le deţin să facă plăţi prin internet, posibil chiar offline, concurând cu actualele metode de plată electronice, cum ar fi portofelele digitale, băncile online sau criptomonedele.

Recent, Banca Centrală Europeană a anunţat că va începe să experimenteze o versiune digitală a monedei euro. Instituţia a subliniat că o monedă euro digitală ar reprezenta o formă electronică de bani ai băncii centrale, care ar fi accesibilă tuturor cetăţenilor şi firmelor, precum bancnotele, dar în format digital, pentru efectuarea plăţilor zilnice într-un mod rapid, uşor şi sigur. Aceasta ar completa numerarul, fără a-l înlocui. Eurosistemul va continua, în orice caz, să emită numerar.

Grupul operativ al Eurosistemului, ce reuneşte experţi din cadrul BCE şi de la 19 bănci centrale naţionale din zona euro, a identificat scenarii posibile care ar impune emisiunea unei monede euro digitale. Printre acestea se numără: o cerere sporită de plăţi electronice în zona euro care ar necesita un mijloc de plată digital european fără risc, o reducere semnificativă a utilizării numerarului ca mijloc de plată în zona euro, lansarea unor mijloace de plată private la nivel mondial care ar putea genera preocupări în materie de reglementare şi ar prezenta riscuri la adresa stabilităţii financiare şi a protecţiei consumatorilor, precum şi o utilizare masivă de monede digitale ale băncii centrale emise de bănci centrale străine.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie frauduloasă cu apeluri telefonice în care hackerii se prezintă drept angajaţi ai DNSC
Campanie frauduloasă cu apeluri telefonice în care hackerii se prezintă drept angajaţi ai DNSC
Campania frauduloasă de apeluri telefonice în care atacatorii se prezintă drept angajaţi ai Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) continuă, avertizează specialiştii......
Calea ferată Constanța – Mangalia: A fost lansată licitație de 1,3 miliarde de lei pentru electrificarea și reabilitarea liniei
Calea ferată Constanța – Mangalia: A fost lansată licitație de 1,3 miliarde de lei pentru electrificarea și reabilitarea ...
CFR SA a lansat licitația pentru electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Constanța - Mangalia. Lucrările ...
De la 1 octombrie, automatele de sucuri și cafea au obligația să fie dotate cu aparate de marcat fiscale. Amenzi între 8.000 și 10.000 de lei
De la 1 octombrie, automatele de sucuri și cafea au obligația să fie dotate cu aparate de marcat fiscale. Amenzi între ...
Printr-un ordin dat de Autoritatea Națională de Administrare Fiscală se atrage atenția asupra faptului că automatele ...
Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai
Grindeanu: Noul terminal RO-RO din Portul Constanţa va fi inaugurat pe 15 mai
Noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off) din Portul Constanţa va fi inaugurat pe data de 15 mai, a anunţat, vineri, ministrul ...