O companie ungară intenționează să construiască fabrici de panouri fotovoltaice în România. Investiție de 320 de milioane de euro

Compania ungară Astrasun are un proiect de construcție a trei fabrici în sudul României, unde să se producă panouri fotovoltaice, potrivit anunțului făcut de oficialii firmei la conferința RESinvest 2022.
Mihai Nicuţ - mar, 17 mai 2022, 15:28
O companie ungară intenționează să construiască fabrici de panouri fotovoltaice în România. Investiție de 320 de milioane de euro

Proiectul companiei ungare presupune construcția a trei fabrici în zona Turnu Măgurele, unde se vor produce componente și panouri fotovoltaice, iar toate echipamentele și materialele vor fi exclusiv de proveniență europeană, a spus Attila Keresztes, CEO al Astrasun. “Investiția totală este de circa 320 de milioane de euro, producția de panouri poate începe la nouă luni de zile după ce rezolvăm cu finanțarea”, a spus oficialul companiei ungare, care a arătat că firma își dorește să primească finanțare europeană pentru acest proiect.

Capacitatea de producție va fi cuprinsă între 1.200 și 2.000 MW de panouri fotovoltaice pe an, în funcție de cererea pieței și de structura ei – dacă ea va cere mai mult panouri de acoperiș sau mai mult panouri pentru parcuri mari, a explicat Kerestztes.

Capacitățile de producție vor avea nevoie de o forță de muncă de circa 700 de persoane, odată ce vor fi terminate și vor începe să producă.

Întrebat de ce a ales România și mai ales Turnu Măgurele, directorul a spus că există potential de creștere în România, și că zona Turnu Măgurele este potrivită pentru această investiție, atât prin prisma instrastracturii locale, cât și a faptului că este lângă Dunăre, cee ace asigură un transport mai facil și mai eficient. “Nu se poate face această investiție în Ungaria acum”, a spus directorul, când l-am întrebat de ce nu se face această capacitate în țara de origine a companiei.

Potrivit datelor de pe site-ul propriu, Astrasun este prezentă pe piața de regenerabile din 2014, și este specializată în designul, construirea, operarea și mentenanța de parcuri fotovoltaice

În perioada 17-18 mai are loc în România RESinvest conference 2022, cel mai mare eveniment din Sud-Estul Europei despre energia regenerabilă. Tema de anul acesta se referă la ”Dezvoltarea lanțului național de producție în sectorul energiei regenerabile”.

Te-ar mai putea interesa și
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card mai ușor de folosit?
Metoda de plată care plasează Bucureștiul deasupra a jumătate din capitalele UE. Poate deveni numărul unic un City Card ...
Numărul unic #7458 a fost accesat de peste 11 milioane de ori în 2023, doar pentru plata călătoriilor cu mijloacele STB și achitarea parcării. Sistemul, care oferă deja și posibiltatea......
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export
Grupul Bobnet majorează cu 490.000 de dolari capitalul social al Bob IoT Enterprise, fabrică unde se produc mai multe dispozitiv ...
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă la paritatea puterii de cumpărare
Românii plătesc, în termeni nominali, printre cele mai mici prețuri la energie electrică din UE. Lucrurile se schimbă ...
Exprimate în euro, prețurile la energie electrică plătite de consumatorii casnici din România sunt printre cele mai ...
Statul mai are nevoie de doi ani pentru a finaliza locuințele cu bani de la Banca Consiliului Europei. Câte locuințe finalizează din cele 7.000 prevăzute inițial
Statul mai are nevoie de doi ani pentru a finaliza locuințele cu bani de la Banca Consiliului Europei. Câte locuințe finalizează ...
Cel mai mare dezvoltator din România, statul, nu a reușit să cheltuie 175 de milioane de euro dintr-un împrumut acordat ...