Facebook Dating se lansează la nivel european

Facebook lansează, astăzi, la nivel european, noul său serviciu Facebook Dating pentru a ajuta cât mai mulți oameni să își găsească perechea potrivită prin intermediul lucrurilor pe care le au în comun, precum interese, evenimente și grupuri. De la lansarea Facebook Dating, au fost create peste 1,5 miliarde de "potriviri", în cele 20 de țări în care funcția este deja disponibilă.
Economica.net - joi, 22 oct. 2020, 07:55
Facebook Dating se lansează la nivel european

Facebook lansează joi, la nivel european, noul său serviciu Facebook Dating pentru a ajuta cât mai mulţi oameni să îşi găsească perechea potrivită prin intermediul lucrurilor pe care le au în comun, precum interese, evenimente şi grupuri.

De la lansarea Facebook Dating au fost create peste 1,5 miliarde de „potriviri”, în cele 20 de ţări în care funcţia este deja disponibilă.

Facebook Dating poate fi utilizat în cadrul rețelei de socializare Facebook, iar crearea profilului de Dating se realizează foarte ușor, prin câteva click-uri. Facebook Dating vă permite să împărtășiți cu ușurință cine sunteți cu adevărat și vă oferă informații autentice despre persoanele de care sunteți interesat.

Printre funcţiile importante ale noului serviciu se numără: Stories, funcţie care permite împărtăşirea momentelor din viaţa de zi cu zi, Secret Crush, care permite explorarea relaţiilor potenţiale cu oameni deja cunoscuţi pe Facebook şi /sau Instagram, Evenimente şi Grupuri, unde se poate vedea care sunt celelalte persoane care folosesc Facebook Dating şi au interese similare, prin adăugarea evenimentelor şi grupurilor de pe Facebook în Dating, şi Întâlniri video.

Câteva funcții importante:

 ●       Stories: Funcția Stories a profilului de Dating vă permite să împărtășiți momente din viața de zi cu zi și astfel veți putea interacționa cu cineva care este interesat de ceea ce vă place. Prin distribuirea poveștilor din Stories de pe Facebook sau Instagram pe profilul dumneavoastră de Dating, puteți arăta oamenilor cine sunteți și puteți cunoaște mai bine pe cineva înainte și după ce alegeți „potrivirea”.

 ●       Secret Crush: Funcția Secret Crush vă permite să explorați relații potențiale cu oameni pe care îi cunoașteți deja pe Facebook și / sau Instagram. Facebook Dating nu vă sugerează prietenii de pe Facebook ca fiind potențiale potriviri. Însă, dacă alegeți să folosiți Secret Crush, puteți selecta până la nouă dintre prietenii dumneavoastră de pe Facebook sau urmăritorii de pe Instagram de care sunteți interesat. Atunci când persoana de care sunteți interesat vă adaugă în lista Secret Crush, este o potrivire! În cazul în care persoana care vă interesează nu este pe Dating, nu se va crea o listă Secret Crush și nu veți fi plasat în lista lor – iar persoana respectivă nu va ști că ați introdus numele ei.

 ●       Evenimente și Grupuri: Puteți vedea care sunt celelalte persoane care folosesc Facebook Dating și au interese similare, prin adăugarea evenimentelor și grupurilor de pe Facebook în Dating. Așadar, dacă sunteți în căutarea unei persoane care iubește câinii, puteți vedea persoanele care folosesc Dating și fac parte, totodată, din grupurile de proprietari de animale de companie în care vă aflați.

 ●       Întâlniri video: Dacă v-ați potrivit cu cineva din Dating și sunteți gata să începeți o conversație prin intermediul apelului video cu persoana aleasă, am lansat o funcție în care puteți începe întâlnirea, atingând pictograma video din chat. La începerea apelului, veți trimite o invitație și, odată ce va fi acceptă, persoana se va alătura apelului dumneavoastră video și puteți discuta. Prenumele și fotografia de profil de pe Dating vor fi afișate la inițierea apelului.

Pe lângă România, joi Facebook Dating se lansează şi în Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Croaţia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Luxemburg, Letonia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Suedia, Slovenia, Slovacia, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Spania, Elveţia şi Regatul Unit.

Facebook Dating este disponibil, în prezent, şi în alte 20 de ţări: Argentina, Bolivia, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Ecuador, Guyana, Laos, Malaysia, Mexic, Paraguay, Peru, Filipine, Singapore, Surinam, Thailanda, Statele Unite ale Americii, Uruguay şi Vietnam.

Te-ar mai putea interesa și
Therme a primit ultima autorizație pentru centrala fotovoltaică de 2,2 mil. euro pe care o face în nordul Bucureștiului. Are și stocare
Therme a primit ultima autorizație pentru centrala fotovoltaică de 2,2 mil. euro pe care o face în nordul Bucureștiului. ...
Compania care administrează centrul de relaxare Therme diin nordul Bucureștiului a primit autorizația de înfiiâare a unei centrale fotovoltaice de 2,5 MWp cu stocare, proiect finanțat parțial......
Kim Jong Un a supervizat o primă simulare de „contraatac nuclear”
Kim Jong Un a supervizat o primă simulare de „contraatac nuclear”
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supervizat primul exerciţiu militar de simulare a "activării nucleare" a ţării, drept ...
Parlamentul britanic a adoptat proiectul de lege privind expulzarea migranţilor din Rwanda
Parlamentul britanic a adoptat proiectul de lege privind expulzarea migranţilor din Rwanda
Parlamentul britanic a aprobat în noaptea de luni spre marţi proiectul de lege ce permite expulzarea în Rwanda a solicitanţilor ...
Biden îi promite lui Zelenski ajutor militar ”rapid”
Biden îi promite lui Zelenski ajutor militar ”rapid”
Preşedintele SUA Joe Biden a promis luni, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, ...