Ești PFA sau întreprindere individuală sau ai un IMM sau microîntreprindere? Hârtia pe care trebuie să o trimiți ca să beneficiezi de reducerea facturii la gaz și energie electrică

Legislația referitoare la diminuarea facturilor de energie electrică și gaze naturale din această iarnă pentru IMM, PFA, cabinete individuale și cei cu profesii liberale, recent adoptată, impune furnizorilor obligația de a tăia din facturi anumite componente, în perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022. Totuși, reducerea nu vine de la sine și mai jos vă spunem ce trebuie să faceți ca să o primiți.
Mihai Nicuţ - mar, 16 nov. 2021, 20:42
Ești PFA sau întreprindere individuală sau ai un IMM sau microîntreprindere? Hârtia pe care trebuie să o trimiți ca să beneficiezi de reducerea facturii la gaz și energie electrică

Din facturile de energie electrică emise acestor categorii de consumatori se vor tăia tarifele reglementate de rețea (serviciul de sistem, tariful de transport, tariful de distribuție), certificatele verzi, contribuția de cogenerare și acciza. Din facturile de gaze naturale, se vor tăia tarifele de transport și distribuție și acciza.

În legea recent adoptată (259/2021), se mai arăta faptul că acești consumatori trebuie să dea o declarație pe proprie răspundere furnizorului lor de gaz și electricitate, fără alte detalii. Acum, Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică și legislația secundară de aplicare, unde sunt stabilite în detaliu mai multe lucruri. Să le luăm pe rând.

Potrivit legii, beneficiază de reducerea facturilor:

-întreprinderile mici și mijlocii, astfel cum sunt definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare IMM-uri, cabinete medicale individuale și alte profesii liberale, indiferent de forma de organizare;

-microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale

Ei bine, acum se detaliază și care sunt profesiile liberale care pot benefica de reducerea facturii. Dacă sunteți în această situație, deschideți mai întâi lista de mai jos pentru a vedea dacă vă încadrați să primiți o factură redusă de energie electrică sau gaze în această iarnă:

Lista beneficiari profesii liberale

Acum, dacă sunteți printre potențialii beneficiari, trebuie să știți că factura la energie și gaze nu vi se reduce automat. Întâi, trebuie ca firma să nu fie în insolvență sau în dizolvare/faliment și să aibă toate autorizațiile necesare desfășurării normale a activității. Apoi, trebuie ca reprezentantul legal al firmei să completeze o cerere însoțită de o declarație pe proprie răspundere, pe care o va trimite furnizorului său de energie electrică sau gaze dacă dorește să aibă parte de factura redusă.

Atenție, este obligatoriu să depuneți hârtia, și asta cât mai repede posibil, din două motive. Primul este că, fără ea, nu veți primi nicio reducere la factură, chiar dacă aveți dreptul. Al doilea este că reducerea se va aplica din luna depunerii cererii. Deci dacă vă amintiți să o depuneți în ianuarie, nu veți beneficia de reducerea de factură aferentă lunilor noiembrie și decembrie.

Legea nu specifică sub ce formă trebuie să depuneți cererea/declarația, dar obligă furnizorii să nu restrângă sub nicio formă opțiunile de transmitere, deci cel mai probabil se vor putea depune și online. După ce o trimiteți, e posibil să fiți căutați de furnizor, dacă are neclarități. Aveți un termen de cinci zile să răspundeți la ele

Și acum, iată ce formular trebuie să completați și să trimiteți:

Cerere-declaratie pe proprie raspundere

Care este reducerea

Am făcut un calcul, cam cât veți scuti din factură, dacă sunteți un consumator de energie și gaze din București. La energia electrică, pentru un racord la joasă tensiune, suma tuturor componentelor care vă sunt reduse este de circa 28 de bani/KWh, fără TVA, deci 33 de bani cu TVA (încă nu este clar dacă se reduce și TVA). La gaze, reducerea este de circa 4 bani/kWh de gaze, la fel, fără TVA

Important. Ordinul cu aceste prevederi a fost publicat cu puțin timp în urmă și el el este încă în dezbatere publică, deci nu este încă publicat în Monitorul Oficial și nu este în vigoare. Puteți vedea ordinul AICI

 

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...