Faliment Euroins. Se pot depune cererile de despăgubire. Decizia ASF, în Monitorul Oficial. Când încep plățile, câți păgubiți vor fi și până când pot fi depuse cereri

Decizia ASF privind ridicarea licenței Euroins a fost publicată în MO nr. 233/2023. Decizia poartă numărul nr. 262/2023. Din acest moment pot fi depuse cereri de despăgubire sau, după caz, de returnare a primei. Tot de acum curg și celelalte termene din procedura de faliment.
Ion Dobreanu - mar, 21 mart. 2023, 09:43
Faliment Euroins. Se pot depune cererile de despăgubire. Decizia ASF, în Monitorul Oficial. Când încep plățile, câți păgubiți vor fi și până când pot fi depuse cereri

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să ridice licența societății Euroins, cel mai mare asigurător RCA de pe piață, să ceară în instanță falimentul companiei și să numească FGA ca administrator temporar, în vederea conservării activului. Economica vă arată care sunt dimensiunile Euroins, dar și ce trebuie să facă clienții și șoferii păgubiți în accidente în care vinovat a fost un asigurat RCA al Euroins. Când se pot depune cererile de despăgubire, când încep plățile și când expiră automat asigurările emise de Euroins.

Euroins România este cea mai mare societate de asigurări RCA din România, dar și cea mai reclamată, dată în judecată și sancționată dintre ele. La final de 2022, arată date de piață, firma avea peste 2,8 milioane de clienți, aproape toți de RCA. Asigurarea obligatorie are o ponderea de peste 95% în portofoliul societății. Fiind cel mai mare jucător de pe piață, Euroins gestionează și cel mai mare număr de dosare de daună, calculele Economica arătând că este vorba de cel puțin 40% din totalul daunelor. Calculul nostru pleacă de frecvența media a daunei, la nivel de piață RCA.

Având în vedere că Euroins este specializată în automobile deținute de persoane fizice, evitând în general să asigure camioane, autocare, autobuze sau automobile pentru transport persoane, aceste categorii având daunalitate ridicată, frecvența daunelor în portofoliul societății este de aproximativ 5%. Aceasta înseamnă că din 100 de mașini asigurate, cinci au făcut cel puțin un accident într-un an. Aplicat la portofoliul Euroins, de 2,8 milioane de vehicule, ar însemna un număr de 140.000 de dosare de daună într-un an. Aceasta înseamnă că cel puțin 140.000 de șoferi nu vor mai fi despăgubiți de societate și vor trebui să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraților. În același timp, oricare dintre cei 2,8 milioane de clienți  poate denunța polița pe care o deține, cerând tot FGA să îi returneze partea din primă echivalentă cu perioada rămasă până la expirarea poliței. Toate detaliile și formularele necesare pot fi găsite AICI.

Poate începe depunerea cererilor de despăgubire

Conform legii modifcate înainte de falimentul City Insurance, păgubiții și clienții Euroins pot începe să depună la FGA cererile de despăgubire imediat după ce decizia de ridicare a autorizației este publicată în Monitorul Oficial, adică de astăzi. Analiza dosarelor și plățile efective pot începe la 60 de zile după publicarea decizie în MO, în timp ce polițele deținute de clienții Euroins expiră automat la 90 de zile după deschiderea procedurii falimentului.

Procedura de faliment se deschide, in general, la cel mult o luna de la decizia ASF, deci politele ar mai fi in vigoare cel mult patru luni, din acest moment.

De menționat că FGA plătește în limita a 500.000 de lei per dosar de daună, cei care sunt vizați de despăgubiri care exced această sumă fiind nevoiți să se înscrie la masa credală, după ce va fi desemnat un lichidator judiciar.

Vedeți AICI toate detaliile falimentului Euroins, așa cum reies din documentele ASF

Te-ar mai putea interesa și
MApN – Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian românesc
MApN – Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre. Nu au fost raportate pătrunderi în spaţiul aerian ...
Ministerul Apărării Naţionale a informat că, în noaptea de duminică spre luni, porturile ucrainene de la Dunăre au fost ţinta unor atacuri masive cu drone....
Alegeri Bulgaria: Prima femeie preşedinte? Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat prezidenţialele (exit-poll-uri)
Alegeri Bulgaria: Prima femeie preşedinte? Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat prezidenţialele ...
Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câştigat duminică ...
Dacia Mioveni, în competiție-surpriză cu uzina grupului Renault din Valladolid pentru viitoare proiecte, inclusiv Duster. Christophe Dridi: „Trebuie să ne trezim. Acum!”
Dacia Mioveni, în competiție-surpriză cu uzina grupului Renault din Valladolid pentru viitoare proiecte, inclusiv Duster. ...
Uzina Dacia de la Mioveni traversează o perioadă dificilă, în care reducerea volumelor de producție, costurile ridicate ...
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele comisiei electorale
Israel – Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susţine preşedintele ...
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării ...