Familiile din nordul Bucureştiului cumpără vacanţe de două ori mai scumpe decât cele din restul ţării

O familie din nordul Bucureştiului alocă, în medie, aproximativ 3.000 de euro pentru o vacanţă, cu 45% mai mult decât o familie din sudul Capitalei şi de două ori mai mult decât cheltuiala medie a unei familii la nivel naţional, potrivit unui studiu realizat de TUI TravelCenter, unul din cei mai mari touroperatori din România, cu 80 puncte de vânzare în toată ţara.
Economica.net - J, 25 ian. 2018, 11:48
Familiile din nordul Bucureştiului cumpără vacanţe de două ori mai scumpe decât cele din restul ţării

Cea mai scumpă vacanţă de anul trecut, un revelion în Maldive, a fost cumpărată de un cuplu de români de la agenţia dintr-un mall din Băneasa şi a costat 84.000 de euro.

„În medie, o familie de români alocă pentru o vacanţă suma de 1.500 euro. Astfel, turiştii din Moldova cheltuiesc, în medie, 1.100 euro pe familie pentru o vacanţă, cei din sudul ţării 1.400 euro, iar cei din Transilvania 1.500 euro”, arată datele TUI TravelCenter.

Potrivit unui studiu realizat de analiştii TUI TravelCenter pe baza datelor centralizate de la cele 80 de agenţii din ţară, cel mai mare buget pentru o vacanţă a unei familii cu un copil este alocat de turiştii din nordul Bucureştiului. Aceştia dispun, în medie, de aproximativ 3.000 de euro pentru o singură vacanţă.

În funcţie de suma medie disponibilă pentru o vacanţă în familie, topul judeţelor arată astfel: Bucuresti şi Ilfov – 1.700 euro/vacanţă/familie, Cluj – 1.600 euro, Constanţa – 1.500 euro, Timişoara – 1.450 euro, Sibiu – 1.350 euro, Iaşi – 1.300 euro.

„Cea mai scumpă vacanţă vândută anul trecut de TUI Travel Center, un revelion în Maldive, a fost cumpărată de un cuplu de români de la agenţia din Băneasa Shopping City şi a costat 84.000 de euro. În pachetul de servicii turistice au fost incluse: zece nopţi cazare în vilă privată (şase stele) pe Atolul Baa. Vila, ascunsă în vegetaţie luxuriantă şi situată pe malul oceanului, are piscină proprie şi personal dedicat fiecărui turist în parte. De asemenea, în pachet au fost incluse şi transportul cu avionul până în Maldive, transferurile locale şi asistenţa turistică non-stop. Turiştii români şi-au dorit, printre altele, şedinţe spa, cine romantice pe malul mării şi safari cu delfinii”, arată reprezentanţii TUI TravelCenter.

Analiza preţului mediu al pachetelor turistice cumpărate de o familie în diverse zone din Bucureşti, unde TUI TravelCenter are un număr de 12 agenţii, demonstrează obiceiuri diferite de consum.

Astfel, o familie care alege să achiziţioneze pachete turistice de la agenţia din Băneasa Shopping City plăteşte, în medie, pe o vacanţă aproximativ 3.000 de euro. Pachetul mediu cumpărat de la Bucureşti Sun Plaza Mall costă 2.000 de euro, de la Bucureşti Mega Mall şi ParkLake Mall – 1.800 euro, de la Bucureşti Vitan Mall – 1.700 euro şi de la Bucureşti Afi Cotroceni -1.600 euro.

La agenţia Băneasa Shopping City, în topul vânzărilor pachetele se regăsesc destinaţii exotice precum Maldive, Thailanda, Mexic sau Republica Dominicană, unde se doreşte cazarea la hoteluri de cinci sau şase stele. Destinaţiile preferate de cei ce cumpără vacanţe de la celelalte agenţii din Capitală sunt cele din ofertele charter în Turcia, Spania şi Grecia, la hoteluri de trei-patru stele.

O segmentare a cererii se observă şi în ceea ce priveşte destinaţiile preferate ale românilor din diferite regiuni ale ţării. Astfel, turiştii din vest preferă într-o măsură mai mare decât cei din restul ţării destinaţii estivale precum Muntenegru, Italia si Croaţia. Aceasta deoarece sunt mai aproape de oraşele de reşedinţă, accentul punându-se pe vacanţele individuale (transport cu autoturismul propriu).

„Totuşi, per ansamblu, destinaţiile preferate ale ardelenilor sunt cele clasice, respectiv Turcia (Antalya), Grecia (Creta) şi Dubai, la care se adaugă destinaţiile exotice precum Mexicul”, menţionează oficialii touroperatorului.

Clujul, Bucureştiul, Timişoara şi Constanţa se remarcă prin numărul mare de clienţi care cumpără de la TUI TravelCenter mai mult de o vacanţă pe an.

La Bucureşti se cer din ce în ce mai mult vacanţe exotice în destinaţii din ce în ce mai îndepărtate: Bora-Bora, Patagonia, Noua Zeelandă, cu experienţe din ce în ce mai provocatoare sau neobişnuite.

Iaşiul preferă destinaţiile clasice precum charterele în Turcia, Grecia şi Spania şi vacanţele all inclusive în Bulgaria. Constănţenii aleg destinaţii charter precum Spania – Tenerife şi vacanţele exotice în Punta Cana şi Thailanda.

TUI TravelCenter a finalizat anul 2017 cu o creştere de 30% a cifrei de vânzări, ajungând la nivelul de 100 milioane de euro, iar pentru acest an, compania şi-a bugetat o creştere de 12% a vânzărilor.

Te-ar mai putea interesa și
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, avertizând că redresarea vânzărilor şi a marjelor de profit pe......
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' ...