Fast Danube 2: Oferte din Olanda şi România pentru „autostradă albastră” UPDATE

Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați a primit două oferte la licitația pentru proiectarea și execuția proiectului Fast Danube 2, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură fluvială din România, potrivit ministrului Transporturilor Ciprian Şerban.
Anemona Andone - lun, 09 feb. 2026, 16:11
Fast Danube 2: Oferte din Olanda şi România pentru

fast

 

 

 

 

 

UPDATE 15:20

Au fost depuse oferte pentru proiectarea și execuția proiectului “𝗙𝗮𝘀𝘁 𝗗𝗮𝗻𝘂𝗯𝗲 2”, unul dintre cele mai importante proiecte strategice ale României, ce are ca obiectiv principal modernizarea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, în vederea creșterii practicabilității acestei “autostrăzi albastre” tot timpul anului., transmite şi secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioşteanu.

Astfel, pentru proiectarea și execuția acestui proiect au fost depuse 2 oferte:

1. VAN OORD DREDGING AND MARINE CONTRACTORS BV

2. CONCIVIA SA împreună cu 4 asociați

fast

Sectorul comun româno-bulgar este cel mai lung sector transfrontalier al Dunării (~470 km) și parte integrantă a coridorului de transport Rin – Dunăre din cadrul rețelei TEN-T, reprezentând “𝗮𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗽𝗲 𝗮𝗽𝗮̆” sau “𝗮𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗮𝗹𝗯𝗮𝘀𝘁𝗿𝗮” de la vest la est și conectând România cu restul Europei Centrale și de Vest.

 

Fast Danube va asigura un transport predictibil tot timpul anului, ~340 zile/an, spre deosebire de situația actuală, în care navigabilitatea este posibilă pentru 280 zile/an, pe:

🏞️ Sectorul dintre kmf 845,5 (Gura râului Timoc) și kmf 610 (amonte portul Somovit), întreținut de administrația de cale navigabilă din România – AFDJ Galați;

🏞️ Sectorul dintre kmf 610 (amonte portul Somovit) și kmf 375 (aval portul Silistra), întreținut de administrația de cale navigabilă din Republica Bulgaria – EAEMDR Ruse.

fast danube

Principalele lucrări prevăzute în termen de 24 luni (maxim până la 31.12.2028) sunt:

✅ lucrări de dragaj capital a căii navigabile în 12 puncte din România și Bulgaria, pe o lungime șenal de 110 km;

✅ lucrări de inginerie rigide: epiuri (9 buc) și chevroane;

✅ lucrări de inginerie morfologică pentru realizarea unor insule artificiale;

✅ lucrări de consolidare de mal (5.450 metri)

reprezentând o intervenție minimă asupra cursului natural al Dunării, zonei de biodiversitate și adâncimii minime pentru transportul naval pe Dunăre.

 

Iar 𝗽𝗿𝗶𝗻𝗰𝗶𝗽𝗮𝗹𝗲𝗹𝗲 𝗼𝗯𝗶𝗲𝗰𝘁𝗶𝘃𝗲 sunt:

✅ deblocarea circulației fluviale și stimularea transportului fluvial eficient;

✅ creșterea atractivității transportului fluvial ca alternativă sustenabilă;

✅ reducerea presiunii asupra infrastructurii rutiere prin transferul transportului de mărfuri către transportul naval;

✅ reducerea timpului și costurilor pentru transportul de marfă;

✅ consolidarea rolului Portului Constanța și poziționarea acestuia ca nod strategic de transport (lider) în regiunea de sud-est a Europei.

 

Valoarea obiectivului de investiții este de aproximativ 170 milioane euro, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei (CEF) și cofinanțat din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

 

ℹ️ “Fast Danube” este un proiect comun realizat prin colaborarea dintre autoritățile din România și Bulgaria, respectiv AFDJ Galați (RO) și IAPPD Ruse (BG).

Ştirea inițială

„Astăzi au fost depuse două oferte în cadrul licitației pentru proiectarea și execuția proiectului Fast Danube 2, investiția strategică ce va revitaliza sectorul româno-bulgar al Dunării, pe 470 km”, transmite Şerban.

Potrivit lui, este un semnal clar că piața răspunde acestui proiect major, cu o valoare estimată de aproximativ 170 milioane euro.

Fast Danube 2 va permite creșterea perioadei de navigație de la 280 la 340 zile pe an și va genera o majorare estimată de 20% a volumului de mărfuri transportate pe fluviu, contribuind direct la consolidarea transportului fluvial și la dezvoltarea economică regională.

Proiectul prevede:
✔️ 110 km de șenal navigabil dragat
✔️ 9 epiuri și 4 chevroane
✔️ 5,45 km stabilizări de mal
✔️ o insulă artificială

Urmează etapa de evaluare a ofertelor, iar semnarea contractului este prevăzută cel târziu în iulie 2026, mai spune ministrul Transporturilor.

Licitația pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre a fost lansată în octombrie 2025.

Proiectul va revitaliza sectorul româno – bulgar al Dunării (470 km), asigurând condiții predictibile și sigure de navigație pe aproape tot parcursul anului – de la 280 zile navigabile în prezent, la 340 zile pe an, explica ministrul Transporturilor în octombrie 2025.

Fast Danube 2 – dragare pe 110 km de șenal navigabil

✅️Durata contractului: 4 ani (2 ani proiectare + 2 ani execuție)

💶 Valoare estimată: aproximativ 170 milioane euro

fast danube

 

Prin aceste investiții, Dunărea devine un coridor navigabil competitiv, contribuind direct la dezvoltarea transportului durabil și la creșterea economică a României, fructificând poziția geostrategică a portului Constanța, conchidea minstrul Transporturilor.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a împrumutat peste 1,9 miliarde de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanțelor a împrumutat peste 1,9 miliarde de lei de la băncile comerciale
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, peste 1,9 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României......
UE avertizează Meta că trebuie să deschidă WhatsApp pentru serviciile de AI concurente
UE avertizează Meta că trebuie să deschidă WhatsApp pentru serviciile de AI concurente
Uniunea Europeană a ameninţat luni că va lua "măsuri provizorii" împotriva Meta dacă gigantul tehnologic american nu ...
Bitcoin își revine după minimele înregistrate care au atins nivelul de dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Fondul IBIT al BlackRock înregistrează volume zilnice record
Bitcoin își revine după minimele înregistrate care au atins nivelul de dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Fondul ...
După ce a scăzut la cel mai mic preț de la alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie 2024, bitcoinul a înregistrat ...
Noi probleme la Barajul Vidraru după tranzitarea controlată a unei viituri. Apa furnizată la Curtea de Argeş rămâne nepotabilă
Noi probleme la Barajul Vidraru după tranzitarea controlată a unei viituri. Apa furnizată la Curtea de Argeş rămâne ...
O nouă creştere a turbidităţii apei furnizate în zona Curtea de Argeş s-a înregistrat în ultimele zile, după tranzitarea ...