Fed ar putea majora dobânda de bază în primvara lui 2015

Banca centrală a SUA (Fed) a decis miercuri să continue să reducă măsurile de stimulare în pofida recentei încetiniri a economiei americane, iar preşedintele Fed, Janet Yellen, a evocat chiar o posibilă majorare a dobânzii de bază peste şase luni, transmite AFP.
Economica.net - J, 20 mart. 2014, 07:33
Fed ar putea majora dobânda de bază în primvara lui 2015

Prezidat pentru prima dată de Janet Yellen, Comitetul de politică monetară de la Fed (FOMC) a decis miercuri seară să reducă cu alte 10 miliarde de dolari programul de achiziţii de obligaţiuni, care a ajuns astfel la 55 de miliarde de dolari pe lună.

De la sfârşitul lui 2008, Fed a menţinut dobânda de politică monetară la un nivel apropiat de zero şi a injectat peste 3.000 de miliarde de dolari în economie, prin achiziţiile sale de obligaţiuni, în încercarea de a stimula relansarea economiei.

Presată de ziarişti să spună cât timp va mai trece pânâ când Fed va opri stimulentele monetare şi va trece la majorarea dobânzii de bază, Janet Yellen a evocat o perioadă de ‘şase luni’, ceea ce a provocat o reacţie imediată a pieţelor bursiere.

‘În comunicatul nostru de presă se vorbeşte de o perioadă ‘considerabilă’. Acest gen de termen este greu de definit însă probabil înseamnă ceva de ordinul a şase luni’, a declarat Janet Yellen, adăugând însă că acest lucru depinde de situaţia pieţei muncii şi a inflaţiei.

Imediat după aceste declaraţii reacţia pieţelor financiare a fost una rapidă. Indicele bursier Dow Jones a pierdut 114,02 puncte încheind şedinţa la 16.222,17 puncte în timp ce preţul obligaţiunilor guvernamentale americane a scăzut şi el, iar dolarul s-a apreciat.

În ceea ce priveşte criza din Ucraina, Janet Yellen a subliniat că Fed supraveghează ‘îndeaproape’ evoluţia situaţiei din Ucraina, chiar dacă repercusiunile economice ale tensiunilor din regiune sunt pentru moment limitate.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă de luna septembrie a anului trecut, influenţate în principal de......
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...