Federaţia Solidaritatea Sanitară: 96% dintre salariaţii din Sănătate sunt împotriva mutării contribuţiilor. 85% vor grevă generală

Aproximativ 96% dintre salariaţii din Sănătate sunt împotriva transferului contribuţiilor angajatorului în salariul de bază al angajatului, iar 85% dintre ei consideră necesară declanşarea grevei generală, potrivit concluziilor unei consultări publice a salariaţilor din sănătate, comandată de Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' din România.
Economica.net - S, 04 nov. 2017, 07:40
Federaţia Solidaritatea Sanitară: 96% dintre salariaţii din Sănătate sunt împotriva mutării contribuţiilor. 85% vor grevă generală

De asemenea, raportul arată că 86,65% dintre salariaţi consideră că legea salarizării va avea efecte negative, remarcându-se totodată o creştere a numărului de nemulţumiţi faţă de perioada anterioară.

‘85,33% dintre salariaţi consideră necesară o grevă generală în sectorul public de sănătate; 80% dintre salariaţi şi-au indicat intenţia de a participa la o grevă generală (68% dintre ei considerând că greva ar trebui organizată în cel mai scurt timp posibil). Opţiunile nu variază în funcţie de apartenenţa sindicală (la o organizaţie sindicală sau alta) sau neafilierea sindicală’, se precizează în comunicatul transmis sâmbătă AGERPRES de către Federaţia sindicală ‘Solidaritatea Sanitară’.

Conform consultării publice, alte motive pentru care angajaţii din sănătate ar face o grevă generală, în afară de mutarea contribuţiilor – motiv aflat în capul listei, vizează reducerea/eliminarea sporurilor pentru condiţiile de muncă (60,3% dintre salariaţi), reducerea veniturilor nete raportat la cele prevăzute de lege (din cauza transferului contribuţiilor) – 59,8%, calcularea sporurilor sub formă de cuantum (sume) în loc de procente raportate la salariul de bază – 57,2%, eliminarea nivelului minim garantat pentru sporurile aferente lucrului în zilele libere/de sărbătoare – 57,2%, eliminarea nivelului minim garantat pentru sporurile aferente condiţiilor de muncă – 56,9%, majoritatea zilelor de concediu de odihnă suplimentar vor fi eliminate, generându-le salariaţilor o pierdere media anuală de 5% – 54,7%, plata gărzilor medicilor cu un tarif orar mult mai mic decât cel corespunzător salariului de bază – 49,5%, scăderea veniturilor aferente tichetelor de masă cu 25% – 46,6%.

De asemenea, reprezentanţii Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară’ susţin că peste 75% dintre salariaţi au declarat că au cunoştinţă de lista comună de revendicări semnată de federaţiile sindicale din sectorul sanitar, această acţiune comună bucurându-se de notorietate printre angajaţi.

‘58% dintre salariaţi au declarat că nu cunosc conţinutul înţelegerii încheiate de Guvern cu o altă organizaţie sindicală din sănătate. Dintre cei care au declarat că au cunoştinţă de această înţelegere şi de conţinutul ei circa 85% s-au declarat nemulţumiţi de rezultatele obţinute, respectiv de încheierea ei (doar 6,48% mulţumiţi); 18,9% dintre nemulţumiţi sunt membri ai acelei organizaţii care a încheiat înţelegerea (81,4% dintre membrii acestei organizaţii declarându-se nemulţumiţi)’, se precizează în document.

Studiul comandat arată că 75% dintre salariaţii din Sănătate nu sunt de acord cu măsura introducerii sporurilor în salariile de bază (doar 10,44% au indicat acordul pentru această variantă). Doar 36,8% dintre salariaţi au declarat că sunt de acord cu principiul ‘sporuri în sumă egală pentru toate categoriile de personal care lucrează la acelaşi loc de muncă’, propus de Guvern şi acceptat de-o organizaţie sindicală.

Nu în ultimul rând, 60% dintre medici nu sunt de acord cu acordarea în anii următori a tarifului orar al gărzilor aplicat în 2017, acelaşi procent dintre respondenţi optând pentru forma actuală a sporurilor aferente gărzilor.

Consultarea publică la principalele revendicări ale negocierilor cu Guvernul României şi acţiunile necesare pentru apărarea lor a fost comandată de Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ Centrului de Cercetare şi Dezvoltare Socială ‘Solidaritatea’ şi s-a desfăşurat în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...