Fenechiu: Până la jumătatea lui mai vom avea lista scurtă cu participanţii la privatizarea CFR Marfă

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că ar fi cel mai fericit dacă până în 20 iunie s-ar putea privatiza CFR Marfă, precizând că până la jumătatea lunii mai va avea lista cu cei care şi-au exprimat intenţia de a participa la privatizare, iar în iunie rămâne desemnarea câştigătorului.
Economica.net - lun, 28 ian. 2013, 17:45
Fenechiu: Până la jumătatea lui mai vom avea lista scurtă cu participanţii la privatizarea CFR Marfă

„Până la jumătatea lunii mai vom avea lista scurtă cu cei care şi-au exprimat oficial cu adevărat intenţia de a participa la privatizarea CFR Marfă şi în iunie rămâne desemnarea câştigătorului”, a precizat Fenechiu, luni, după audierea sa la comisiile parlamentare de industrii privind aprobarea bugetului pe 2013.

Fenechiu a arătat că este un termen ambiţios, dar că are de gând să privatizeze CFR Marfă.

„De ce este un termen ambiţios? Pentru că cei care asigură consultanţa mi-au dat un termen de sfărşitul lunii octombrie şi am tras de toate termenele pentru a reuşi să o facem cât mai repede. Asta nu înseamnă că facem orice artificiu să nu privatizăm CFR Marfă, aici nu ne jucăm, am discutat cu FMI, am promis că facem această privatizare şi o vom face”, a adăugat Fenechiu.

El a mai spus că sunt multe companii din ţări puternice din Europa interesate în privatizarea CFR Marfă.

„Cred că dacă nu va fi privatizată CFR Marfă, nu voi mai fi ministru, pentru mine este o responsabilitate uriaşă şi o iau în serios”, a mai arătat Fenechiu, adăugând că nu i s-a spus acest lucru la şedinţa de guvern.

Fenechiu a mai anunţat că şi-a asumat prin scrisoarea de intenţie cu FMI ca CFR Marfă şi CFR Călători să treacă la managementul privat până la sfârşitul lunii februarie, iar toate celelalte companii, inclusiv Metrorex, până la sfârşitul lunii aprilie.

Comisiile de industrii au avizat, luni, bugetul Ministrului Transporturilor pe 2013, cu 26 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 3 abţineri.

Te-ar mai putea interesa și
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune fiind expuşi unor riscuri sporite, a avertizat Organizaţia Maritimă......
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...