FEPRA a deschis două noi fabrici de reciclare în Brad, județul Hunedoara

03 12. 2025
Ionut Georgescu, CEO FEPRA

FEBRA a inaugurat două noi fabrici de recilare la Brad și pregătește dezvoltarea unei linii dedicate reciclării textilelor în circuitul economiei circulare, care va fi integrată în același parc industrial.

„Ne-am dorit ca noul parc industrial de la Brad să fie mai mult decât o infrastructură de reciclare și să devină un model de dezvoltare bazat pe economie circulară, capabil să creeze lanțuri locale cu impact pozitiv real în comunități. Alegerea zonei nu este întâmplătoare: are tradiție industrială, dar și un istoric cu multe provocări economice și sociale. Prin cele două fabrici de reciclare PET și sticlă și prin viitoarea linie textilă, ne propunem să demonstrăm că economia circulară poate crea locuri de muncă, poate aduce stabilitate și poate genera valoare adăugată”, spune Ionuț Georgescu, CEO și fondator FEPRA.

CITEȘTE ȘI Românii care reciclează pentru 1350 de companii din întreaga lume își extind fabricile din țară. Ionuț Georgescu, FEPRA: Număr dublu de angajați, investiții de 10 milioane de euro

Parcul industrial de economie circulară FEPRA – Brad include o fabrică de reciclare PET, care are o capacitate de producție de până la 3.000 tone/lună și o fabrică de reciclare a sticlei de ambalaj, cu o capacitate de până la 2.300 tone/lună.

Cele două unități vor genera 56 de noi locuri de muncă în zona Brad – Hunedoara (48 în fabrica de PET și opt în fabrica de sticlă).

Cu o experiență de 12 ani pe piața din România, ecosistemul FEPRA oferă soluții integrate pentru îndeplinirea obiectivelor de sustenabilitate, minimizarea impactului negativ asupra mediului și tranziția către economia circulară a companiilor care activează în țara noastră.