Fermierii europeni cer un preţ corect pentru lapte

O zicală populară spune că nu are rost să plângi pentru laptele vărsat, însă fermierii europeni susţin că nu mai pot să producă lapte la preţurile actuale, informează Euronews.
Economica.net - mar, 17 sept. 2019, 15:33
Fermierii europeni cer un preţ corect pentru lapte

Aproximativ 600 de tractoare din Belgia, Franţa, Germani, Luxemburg şi Olanda s-au adunat la Bruxelles pentru a cere introducerea unor cote de producţie, care în opinia lor ar duce la stimularea preţurilor la lapte. Demonstraţia vine la zece ani după un protest similar la care fermierii belgieni au împrăştiat trei milioane de litri de lapte pe acelaşi câmp pe care s-au strâns astăzi fermierii europeni.

„Suntem exact în aceiaşi situaţie în care erau producătorii de lactate în urmă cu zece ani, când nu erau cote de producţie şi erau nevoiţi să producă la un nivel sub costurile de producţie, astfel că pierd bani când produc lapte”, a spus fermierul Jean-Jo Rigo.

Diferenţa dintre protestele de acum şi cele din urmă cu zece ani este că în prezent nu doar producătorii de lapte au venit cu tractoarele lor ci şi cei din afara acestui sector, precum crescătorii de porci, vite, oi şi cei care lucrează terenul arabil, care sunt şi ei nemulţumiţi de preţuri.

Fermierii susţin că acordurile comerciale convenite de UE cu Canada şi blocul Mercusor duc la inundarea pieţelor europene cu produse din import. Potrivit fermierilor, cetăţenii europeni trebuie să boicoteze toate produsele importate şi să cumpere doar produse locale.

„Politica agricolă europeană este singura politică care este complet integrată în UE şi, mai important, este utilizată de departamentul european pentru comerţ drept instrument de presiune în tratatelor internaţionale”, a declarat Hugues Falys, purtătorul de cuvânt al sindicatului FUGEA.

Comisia Europeană a lansat un nou set de măsuri destinate îmbunătăţirii transparenţei cu privire la modul de stabilire a preţului produselor alimentare. Însă fermierii susţin că dacă nu se vor lua noi măsuri pentru a-i sprijini atunci când politica agricolă europeană va fi revizuită post-2020 ei vor continua să se simtă neglijaţi de cei la putere.

Te-ar mai putea interesa și
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în continuarea rapoartelor curente nr. 29/2026, 30/2026 și 31/2026, a ajuns......
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...