Fermierii pot primi un sprijin financiar de până la 1.500 de euro pe an pentru comasarea terenurilor agricole

Micii fermieri care vor să cedeze voluntar terenurile agricole pentru comasare pot primi un sprijin financiar de până la 1.500 de euro/an prin intermediul submăsurii 6.5 'Schema pentru micii fermieri' din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).
Economica.net - vin, 12 ian. 2018, 14:33
Fermierii pot primi un sprijin financiar de până la 1.500 de euro pe an pentru comasarea terenurilor agricole

Potrivit informaţiilor publicate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), măsura a fost deschisă la începutul acestui an şi este activă până la data de 11 mai 2018.

Fondurile europene disponibile pentru această sesiune de primire a cererilor de finanţare sunt în valoare de 12.290.531 euro.

‘Valoarea sprijinului ajunge până la 1.500 de euro/ an şi reprezintă 120% din suma anuală pe care fermierul a primit-o în ultimul an în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri din Pilonul I (plăţi directe către fermieri). Pragul de calitate lunar stabilit pentru intervalul 8 ianuarie 2018 – 8 februarie 2018 este de 25 de puncte şi scade treptat până la pragul minim de 3 puncte în ultima lună a sesiunii (11 aprilie 2018 – 11 mai 2018)’, precizează AFIR.

Sprijinul public nerambursabil pentru beneficiarii sM 6.5 se acordă sub formă de plată anuală începând cu anul semnării contractului de finanţare şi până la data de 31 decembrie 2020.

Potrivit reprezentaţilor AFIR, prin intermediul acestei măsuri se încurajează comasarea terenurilor agricole pentru creşterea productivităţii şi competitivităţii în acest sector. De asemenea, consolidarea exploataţiilor agricole va permite mai multor solicitanţi accesul la finanţări europene pentru investiţii şi, totodată, va asigura un venit mai mare fermierilor care transferă exploataţia.

‘Scopul investiţiilor în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a micilor fermieri care au participat la schema de mici fermieri din Pilonul 1 (plăţi directe către fermieri) pentru cel puţin un an şi care se angajează să transfere definitiv altui fermier întreaga lor exploataţie şi drepturile de plată corespunzătoare’, se arată în document.

Modalitatea de depunere a cererilor de finanţare este cea on-line prin intermediul paginii oficiale de internet a Agenţiei, www.afir.info.

Toţi cei interesaţi pot consulta pe site-ul AFIR (secţiunea Investiţii PNDR – sM 6.5) Ghidul solicitantului şi anexele aferente sM 6.5 din PNDR 2020.

Te-ar mai putea interesa și
Italia – Liderul dreptei, Matteo Slavini, acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orban prin îngheţarea fondurilor pentru Ungaria
Italia – Liderul dreptei, Matteo Slavini, acuză UE că a favorizat înfrângerea lui Orban prin îngheţarea fondurilor ...
Vicepreşedintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formaţiunii de extrema dreaptă Liga, şi-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului......
Anunţ din Rusia – Propunerea Kremlinului de a găzdui uraniul îmbogăţit iranian rămâne în vigoare
Anunţ din Rusia – Propunerea Kremlinului de a găzdui uraniul îmbogăţit iranian rămâne în vigoare
Rusia continuă să fie dispusă să găzduiască pe teritoriul său uraniul îmbogăţit iranian în cadrul unui posibil ...
Decizie de ultima oră proces Pfizer-COVID. Ministrul Rogobete merge în SUA, la Washington. Banca Mondială, implicată
Decizie de ultima oră proces Pfizer-COVID. Ministrul Rogobete merge în SUA, la Washington. Banca Mondială, implicată
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, merge în SUA, la Washinton, pentru mai multe întâlniri vizând cazul despăgubirilor ...
Negocieri România-Pfizer în SUA. Întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi a principalelor companii americane din domeniul sănătăţii, inclusiv cu reprezentanţii Pfizer, anunţate de Guvernul Bolojan
Negocieri România-Pfizer în SUA. Întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale şi a principalelor companii americane ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, urmează să se întâlnească, în perioada 14-18 aprilie, la Washington DC, ...