Fermierii și transportatorii continuă să protesteze la Constanța. Ei se îndreaptă către Portul Constanţa Sud – Agigea

Protestele fermierilor şi transportatorilor continuă marţi seară, la Constanţa, pentru a patra zi consecutiv, ei începând să se deplaseze către Portul Constanţa Sud - Agigea, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 16 ian. 2024, 21:14
Fermierii și transportatorii continuă să protesteze la Constanța. Ei se îndreaptă către Portul Constanţa Sud - Agigea

Protestatarii se mobilizează în principal prin intermediul reţelelor de socializare.

Autoturisme şi autovehicule de mare tonaj se deplasează dinspre diverse localităţi, printre care Poarta Albă, Murfatlar, Valu lui Traian, Ovidiu, Cumpăna, Mangalia, 23 August, către porţile numerele 7 şi 9 ale Portului Constanţa Sud – Agigea, zone unde protestatarii au blocat accesul în portul maritim şi luni seară.

Potrivit unora dintre protestatari, pe drumurile către Portul Constanţa, inclusiv pe Autostrada Soarelui, sunt echipaje ale jandarmeriei şi poliţiei.

Pe reţelele de socializare sunt postate şi informări conform cărora premierul Marcel Ciolacu este „mincinos” atunci când spune că „creşterea accizei pe motorină este prinsă în PNRR”.

Protestatarii nu vor să renunţe la acţiunea lor revendicativă, ei anunţând continuarea acesteia şi în weekend.

Fermieri şi transportatori cu zeci de camioane şi autoturisme au blocat, luni seară, unele dintre porţile de intrare în Portul Constanţa Sud – Agigea, pe reţele de socializare făcându-se apel ca numărul acestora să crească.

La Constanţa, ample proteste au fost în serile de sâmbătă şi duminică, fiind paralizat traficul rutier pe şoseaua de centură a municipiului, respectiv bulevardul către ieşirea din oraş spre sudul litoralului.

Sursa foto: Ziuadeconstanta.ro

Te-ar mai putea interesa și
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care ...
Onze, un concept de retail care aduce împreună branduri și designeri locali, se va deschide în Promenda Mall în această toamnă....
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice pe cărbune ...
Record în imobiliare: București-Ilfov a înregistrat cel mai bun trimestru de primăvară-vară din ultimii zece ani la finalizarea de locuințe
Record în imobiliare: București-Ilfov a înregistrat cel mai bun trimestru de primăvară-vară din ultimii zece ani la ...
Aproape 7.000 de noi locuințe au fost finalizate în regiunea București – Ilfov în trimestrul doi al acestui an, în ...
China interzice deţinerea de drone în Beijing
China interzice deţinerea de drone în Beijing
China - Autorităţile de la Beijing, unde zborurile cu drone erau deja interzise, au anunţat o interdicţie totală a deţinerii ...