FGDB nu mai are obligaţii de plată în numele băncilor intrate în faliment în perioada 1999 – 2006

Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) şi-a încheiat legal obligaţiile de plată a compensaţiilor către deponenţii garantaţi ai celor şapte bănci comerciale din România, care au intrat în faliment în perioada 1999 - 2006, plătind despăgubiri în sumă de peste 512 milioane lei, au anunţat, luni, reprezentanţi ai FGDB.
Economica.net - lun, 17 mart. 2014, 12:40
FGDB nu mai are obligaţii de plată în numele băncilor intrate în faliment în perioada 1999 - 2006

FGDB a fost implicat, începând cu anul 1999, în calitate de creditor, în derularea procedurii de faliment la Banca ‘Albina’, Bankcoop, Banca Internaţională a Religiilor (BIR), Banca ‘Columna’, Nova Bank, Banca Română de Scont (BRS) şi Banca Turco – Română (BTR).

‘În prezent, FGDB nu mai are nicio obligaţie de plată a compensaţiilor către deponenţii garantaţi ai băncilor în faliment, ultima obligaţie a Fondului pentru astfel de plăţi expirând, conform legii, în luna ianuarie 2010. Posibilităţile de recuperare a creanţelor şi de valorificare a activelor sunt din ce în ce mai reduse ca urmare a apropierii tot mai evidente a băncilor în faliment de faza finală a activităţii de lichidare, fapt confirmat şi de închiderea procedurii falimentului Băncii ‘Albina’ la sfârşitul anului 2012, prima închidere a unui faliment bancar în care Fondul a fost implicat’, arată un comunicat remis AGERPRES.

Începând cu anul 1999, FGDB a efectuat, conform legii, plăţi de compensaţii deponenţilor garantaţi ai celor şapte bănci intrate în faliment în perioada 1999 – 2006 în sumă de 512,24 milioane lei, din care a recuperat 174,49 milioane lei (34,1%) până la 31 decembrie 2013.

Volumul total al încasărilor realizat la data de 31 decembrie 2013 de cinci bănci în faliment a fost de 452 milioane lei, mai mare cu 3,9 milioane lei (circa 0,9%) faţă de 31 decembrie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul ameninţă să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Iranul ameninţă să lovească bazele americane din Europa dacă acestea vor fi utilizate la lansarea de atacuri
Secretarul Consiliului suprem de securitate naţională din Iran, Mohsen Rezaei, a afirmat că Teheranul ar lovi baze americane, inclusiv cele din Europa, dacă acestea ar fi utilizate pentru......
Discuție Luca Niuclescu-Ciprian Ciucu. Fuziunea Elcen-Termoenergetica, din nou pe masă
Discuție Luca Niuclescu-Ciprian Ciucu. Fuziunea Elcen-Termoenergetica, din nou pe masă
Premierul Luca Niculescu a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întrevedere cu primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, ...
Sprijin de aproape 60 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de scumpirea îngrăşămintelor. Anunț de la Ministerul de Finanțe
Sprijin de aproape 60 de milioane de euro pentru fermierii afectaţi de scumpirea îngrăşămintelor. Anunț de la Ministerul ...
Proiectul Ministerului Agriculturii privind compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte în 2026, care prevede ...
Nou parc în București. Proiect aprobat de  Primărie
Nou parc în București. Proiect aprobat de  Primărie
Consiliul Local Sector 3 a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre privind realizarea Parcului Brăţării, ...