Fiecare al doilea român care va sosi în Germania va fi bine pregătit şi format – oficial

Fiecare al doilea emigrant din România şi Bulgaria care va veni în Germania la muncă are o bună pregătire, anunţă joi Die Rheinische Post, citând afirmaţii ale lui Heinrich Alt, membru în consiliul Biroului german pentru ocuparea forţei de muncă (BA).
Economica.net - J, 09 ian. 2014, 11:20
Fiecare al doilea român care va sosi în Germania va fi bine pregătit şi format - oficial

‘În meserii care lipsesc – precum medici, asistente sau specialişti IT – românii şi bulgarii sunt deja prezenţi în Germania. Apreciem că printre noii imigranţi, unul din doi va aduce şi o bună pregătire’, a declarat el pentru publicaţia citată. În plus, el a subliniat faptul că, în ceea ce îi priveşte pe români şi bulgari, ‘atât rata şomajului, cât şi numărul celor care primesc alocaţii pentru copii sunt sub media din rândul populaţiei germane’. ‘Deocamdată, eu văd numai în anumite cazuri semne ale unei migraţii a sărăciei din România şi Bulgaria’, a spus Alt.

Aceste regiuni unde apar astfel de situaţii au însă nevoie de ajutoare de la stat şi landuri, constată publicaţia germană, amintind de formarea unei comisii însărcinate cu căutarea de soluţii la această problemă.

Politicienii şi experţii se ocupă acum, în această dezbatere asupra emigraţiei, în special de limitarea daunelor. Preşedintele Consiliului oraşelor din Germania, Ulrich Maly (SPD), a atras însă atenţia asupra faptului că problema nu poate fi dramatizată într-atât încât să fie văzută ca un fenomen de masă. ‘Nu avem de-a face cu o problemă generalizată. Dificultăţile se adună în vreo duzină de oraşe mari’, susţine politicianul, care este şi primar în Nürnberg. În dezbatere însă ‘este adusă impresia fatală că românii şi bulgarii care vin la noi ar fi migranţi săraci şi unii chiar ar înşela sistemele de asigurări sociale’, a adăugat el.

Guvernul german vrea ca până în vară să afle dacă şi cum poate combate posibile abuzuri asupra sistemelor de asigurări sociale. ‘Trebuie să eliminăm anumite false aşteptări ale imigraţiei privind sistemele de asigurări sociale’, a declarat secretarul de stat pentru afaceri interne, Günter Krings (CDU), aminteşte sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea acestei infrastructuri în beneficii concrete pentru populație,......
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...