Fiicele unui maharajah au moştenit 2,5 miliarde de euro după un proces care a durat 20 de ani

Un tribunal indian a ajuns la concluzia că testamentul unui maharajah a fost falsificat şi a hotărât să acorde suma de 200 miliarde de rupii (2,5 miliarde de euro) fiicelor acestuia, punând astfel capăt unei îndelungate dispute judiciare care a durat 20 de ani, informează AFP.
Economica.net - lun, 29 iul. 2013, 10:59
Fiicele unui maharajah au moştenit 2,5 miliarde de euro după un proces care a durat 20 de ani

Potrivit hotărârii pronunţate de Tribunalul din Chandigarh, testamentul prezentat în justiţie ca fiind acela semnat de maharajahul din Faridkot era un fals, întocmit în beneficiul angajaţilor şi al avocaţilor acestuia, aducând un prejudiciu major rudelor şi urmaşilor legimitimi.

Nici soţia, nici mama, nici fiicele sale nu erau menţionate în document ca moştenitoare ale averii maharajahului, care include castele, un palat, automobile de colecţie, clădiri luxoase în New Dehli, bijuterii şi plasamente financiare, potrivit agenţiei Press Trust of India.

Vikas Jain, consilierul lui Amrit Kaur, una din cele două fiice ale maharajului, a făcut publică, duminică, această hotărâre judecătorească, pronunţată săptămâna trecută.

Harinder Singh Brar a fost ultimul maharajah al statului princiar Faridkot din bogatul stat Punjab înainte ca India să îşi obţină independenţa în 1947.

Averea sa va fi împărţită între Amrit Kaur şi cealaltă fiică a maharajahului, Deepinder Kaur.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...