Filiala din Cehia a companiei Huawei, suspectă de colectarea de date sensibile (presă)

Filiala din Cehia a companiei chineze de telefonie Huawei colectează în secret date sensibile ale clienţilor, funcţionarilor şi oamenilor de afaceri cu care derulează negocieri comerciale, a relatat luni postul public de radio ceh Radiozurnal, potrivit AFP.
Economica.net - lun, 22 iul. 2019, 15:14
Filiala din Cehia a companiei Huawei, suspectă de colectarea de date sensibile (presă)

Conform postului de radio, care se bazează pe mărturii făcute sub acoperirea anonimatului de doi foşti oficiali ai filialei, Huawei împărtăşeşte aceste informaţii cu Ambasada Chinei la Praga.

Huawei este frecvent atacată de administraţia Trump, care o suspectează că este în colaborare strâsă cu Beijingul şi care se teme ca serviciile de informaţii chineze să nu aibă acces la datele culese pe viitoarele reţele. Un avertisment similar a transmis şi Praga.

„Responsabilii, care au lucrat mai mulţi ani pentru Huawei, le-au dezvăluit reporterilor noştri că au fost obligaţi să introducă într-o bază de date internă, în afară de informaţii comerciale despre clienţii lor, şi informaţii legate de viaţa lor privată”, a precizat postul de radio.

Este vorba, spre exemplu, de informaţii privind numărul de copii, despre modurile de petrecere a timpului sau despre situaţia financiară, conform Radiozurnal.

„Accesul la aceste informaţii introduse în baza de date a CRM (Customer Relationship Management – Managementul Relaţiilor cu Clienţii) este gestionat doar de la sediul (Huawei) din China”, a spus unul dintre responsabili.

Într-o reacţie la aceste informaţii, filiala din Cehia a Huawei a transmis că respectă Regulamentul general de protecţie a datelor (GDPR).

Agenţia de securitate cibernetică din Cehia a atras atenţia în decembrie 2018 împotriva utilizării de programe sau de materiale ale Huawei, afirmând că ele constituţie o ameninţare pentru securitatea ţării.

„Legile chineze le impun companiilor private care îşi au sediul în China să coopereze cu serviciile de informaţii”, a avertizat agenţia cehă.

La începutul lui 2019, Direcţia Financiară din Cehia a exclus Huawei de la o licitaţie de peste 20 de milioane de euro pentru crearea unui portal fiscal.

Te-ar mai putea interesa și
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Euro NCAP: Audi Q7, prima mașină care a obținut 100% la „siguranță post-accident” după noul standard de testare
Cele mai recente teste de impact realizate de Euro NCAP arată că Audi Q7 a devenit prima mașină care obține procentajul de 100% la categoria „siguranță post-accident”, unul dintre cei......
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva navelor comerciale din Marea Neagră
Atacuri drone Marea Neagră – Bulgaria va cere UE un moratoriu pentru încetarea operațiunilor de luptă împotriva ...
Bulgaria va încerca să obţină sprijinul Uniunii Europene pentru un moratoriu privind atacurile asupra navelor comerciale ...
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ...
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...