Financial Times: Recep Tayyip Erdogan, sursa problemelor din Turcia

Adaugă-ne ca sursă preferată

Lupta deschisă cu ‘guleniştii’ vine după rebeliunea civică din vara trecută, atunci când sute de mii de oameni s-au revoltat împotriva paternalismului pios al premierului Erdogan şi a dovezilor din ce în ce mai numeroase privind corupţia, care a ajuns până în cercul său de apropiaţi. Cu toate acestea, prin transferarea a mii de ofiţeri de poliţie şi a zeci de judecători şi procurori, premierul a reuşit să stagneze anchetele deschise în luna decembrie – nu înainte de a cere demisia a patru miniştri.

Chiar dacă se află în dificultate, Erdogan este în continuare figura emblematică a Turciei, iar adversarii săi din opoziţia laică sunt nişte pigmei din punct de vedere politic, adaugă Financial Times.

Pe de altă parte, argumentează publicaţia britanică, premierul Erdogan a stat la putere prea mult timp. Câştigând întotdeauna cu o cotă mai mare dintr-un vot mai mare, a treia sa victorie la alegerile generale din iunie 2011 a fost mai degrabă o ‘avalanşă’ decât o ‘alunecare de teren’ (‘landslide’ în limba engleză înseamnă atât ‘alunecare de teren’, dar şi ‘victorie răsunătoare’, n.red.). AKP a venit la putere după o lungă perioadă de derivă politică şi de haos economic. În deceniul Erdogan, Turcia s-a reimpus drept o putere regională, iar economia sa a crescut la o viteză apropiată de cea a Chinei, oferind bogăţie, asistenţă medicală, şcoli şi drumuri cetăţenilor săi.

Pe de altă parte, părerea premierului că este consubstanţial cu naţiunea turcă aproape rezumă problema. În condiţiile în care Erdogan nu se confruntă practic cu niciun control instituţional sau politic, el nu se opreşte să asculte opinia nimănui, cu excepţia celei proprii, şi îşi tratează avantajul său de neegalat la urne ca pe un referendum personal.

Deşi instinctele sale islamiste sunt tot mai mult în prim-plan, acest lucru ar putea să nu constituie un factor decisiv. Este posibil, spre exemplu, ca AKP să piardă lupta pentru funcţia de primar al Istanbulului – un post care îi oferă lui Erdogan o vizibilitate naţională. Şi deşi o astfel de pierdere ar putea semnala începutul sfârşitului, adversarul său, kemalistul Mustafa Sarigul, este o imagine în oglindă a premierului.

Pe de altă parte, chiar dacă nimeni nu îi pune probleme la urne, lucrurile pot merge mai prost. Dacă Erdogan va continua să se dezlănţuie împotriva conspiraţiilor din companii, şcoli, ziare şi instanţele de judecată, încrederea în Turcia s-ar putea prăbuşi. Lupta se va dezlănţui între timp în interiorul islamiştilor, constituind un test pentru a vedea dacă suficient de mulţi doresc să salveze AKP de capriciile unui singur om sau dacă proiectul Erdogan va suferi o implozie.