Firea: 70% din conductele de termoficare au o vechime de 30-40 de ani, un motiv pentru care se pierde 28% din căldură

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că 70% din conductele de termoficare din Capitalei au o vechime de 30-40 de ani şi din acest motiv se pierde 28% din căldura introdusă în sistem, motiv pentru care este necesară modernizarea reţelei, care însumează 3.800 de kilometri de conducte de transport şi distribuţie a apei şi energiei termice, potrivit News.ro.
Economica.net - lun, 03 oct. 2016, 13:45
Firea: 70% din conductele de termoficare au o vechime de 30-40 de ani, un motiv pentru care se pierde 28% din căldură

„Bucureştiul are circa 3.800 de kilometri de conducte de transport şi distribuţie a apei şi energiei termice. Este o lungime semnificativ mai mare decât distanţa Bucureşti-Londra sau Bucureşti – Paris. Dacă am înşira în linie dreaptă conductele de termoficare din reţeaua Capitalei, ne-am putea conecta direct la puţurile de petrol din Kuweit. Deci este o reţea enormă, iar problema e că 70% din conductele care alcătuiesc sistemul de termoficare bucureştean au o vechime de 30-40 de ani. Aceasta este motivul pentru care, pe segmentele de transport şi distributie pierdem circa 28%, adică mai mult de un sfert din căldura introdusă în sistem”, a spus primarul Gabriela Firea, la conferinţa „Oraşul meu în Europa Noastră”, eveniment care face parte din festivalul UrbanFest, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Edilul Capitalei a precizat că, în timpul vizitei pe care am avut-o recent la Bruxelles, a discutat cu comisarul european Corina Creţu despre posibilitarea prelungirii programului de reabilitare a peste 500 de kilometri de reţea de termoficare.

„Suntem în etapa de realizare a documentaţiilor. Când am preluat mandatul, am constatat că nu s-a lucrat nimic în acest sens, nu s-a lucrat nici măcar strategia energetică a Capitalei, documentaţii pe care noua administraţie le-a realizat în timp record. Trebuie să venim cu proiecte concrete, trebuie să realizăm studii de fezabilitate şi să dovedim că suntem parteneri serioşi în obţinerea acestor fonduri care să îmbunătăţească calitatea vieţii cetăţenilor”, a spus Firea.

Primarul a menţionat că, atunci când se vorbeşte de o dezvoltare competitivă a Bucureştiului, trebuie avută în vedere modernizarea reţelei de termoficare, ţinând cont şi de celelalte cauze care afectează eficienţa economică a RADET, cum ar fi tendinţa continuă a debranşărilor de la sistemul centralizat de termoficare şi schimbările climatice care redus numărul de zile pe an pentru care este necesară încălzirea din reţeaua de termoficare.

„Toate acestea au dus la înjumătăţirea consumului de energie din Capitală, la 5,1 Gcal în prezent, faţă de 10 Gcal în urmă cu două decenii, în 1996-1997. Toate aceste aspecte se reflectă în eficienţa economică a RADET care recent a intrat în insolvenţă pentru a proteja consumatorii bucureşteni. Vreau să profit de prezenţa doamnei comisar european (Corina Creţu, n.r.) pentru a risipi toate zvonurile mai mult sau mai puţin rău intenţionate, conform cărora insolvenţa RADET ar însemna pierderea fondurilor europene care pot fi atrase de municipalitate. Am purtat această discuţie la Bruxelles, iar doamna comisar european poate confirma că procedura insolvenţei nu va afecta în niciun fel capacitatea de absorbţie a fondurilor eurpene pentru reţeaua de termoficare din Bucureşti. Avem o alocare netă de 176 de milioane de euro, prin Axa Prioritară 7, Obiectivul Specific 7.2 „Creşterea eficienţei energetice în sistemul centralizat de furnizarea energiei termice în Municipiul Bucureşti”. Cu aceşti bani putem reabilita circa 500 de kilometri din reţeaua de transport şi distribuţie a sistemului de termoficare, adică o lungime puţin mai mare decât distanţa Bucureşti – Cluj-Napoca”, a precizat Firea.

Primarul Capitalei a vorbit şi de reţeaua de canalizare, „partea nevăzută a utilităţilor”, pe care bucureştenii nu o simte decât în momentul în care sunt ploi abundente şi apar inundaţii, arătând că aceasta trebuie modernizată, astfel încât să poată prelua apele pluviale din zonele în care actualul sistem nu mai face faţă.

„În acest sens, trebuie să atragem fonduri europene pentru modernizarea canalizării pe Şoseaua Olteniţei şi în zona Berceni din sectorul 4, unde avem două obiective de investiţii. De asemenea, trebuie să ţinem cont de dezvoltarea imobiliară a oraşului care introduce o nouă comandă socială pentru extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, cum e cazul zonei de sud-vest – strada Ghidigeni, în vecinătatea Prelungirii Ghencea – sau cartierul Henri Coandă. În toate aceste proiecte avem în vedere atragerea de fonduri europene prin „Programul Operaţional Infrastructura Mare” 2014-2020″, a precizat Firea.

Consilierii generali ai Capitalei au decis, în 21 septembrie, începerea procedurilor de intrare în insolvenţă a RADET, iar Consiliul de Administraţie al regiei a luat act în 22 septembrie de decizia CGMB. În 23 octombrie, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti, care va începe în 5 octombrie judecarea cererii RADET de intrare în insolvenţă.

În 22 septembrie, şi Consiliul de Administraţie al ELCEN a decis înaintarea cererii de insolvenţă a societăţii către Tribunalul Bucureşti, ca urmare a situaţiei financiare a companiei şi a hotărârii consilierilor generali ai Capitalei de intrare în insolvenţă a RADET.

Te-ar mai putea interesa și
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună la alta, prețurile au crescut, iar iulie a fost luna decisivă pentru......
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...
Statul trebuie să încaseze dublu din impozitele pe proprietate. Doar 0,5% din PIB intră la buget, față de 1% în UE – Smedoiu, Deloitte
Statul trebuie să încaseze dublu din impozitele pe proprietate. Doar 0,5% din PIB intră la buget, față de 1% în UE ...
Noile impozite pe locuințe au adus momentan doar indexarea sumelor fixe percepute de primării pentru metrul pătrat locuit, ...