Firea face apel la PSD să susţină amendamentul potrivit căruia linia de tramvai devine bandă unică

Primarul general, Gabriela Firea, a lansat un apel la adresa liderilor şi parlamentarilor social-democraţi să susţină un amendament în baza căruia linia de tramvai ar urma să devină bandă unică, fiind folosită şi de autobuze.
Economica.net - mie, 06 nov. 2019, 16:45
Firea face apel la PSD să susţină amendamentul potrivit căruia linia de tramvai devine bandă unică

Precizările au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţi ai conducerii şi sindicatului reprezentativ ai Societăţii de Transport Bucureşti, eveniment la care au participat şi preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, vicepreşedintele Senatului Robert Cazanciuc, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Carmen Moldovan.

„Rugămintea mea este (…) aceea de a ne susţine să se adopte în Parlamentul României reglementarea potrivit căreia linia de tramvai să devină banda unică a Capitalei, în sensul în care autobuzele să poată să circule legal pe linia de tramvai. Acest proces de fluidizare a traficului este folosit în marile capitale europene. Am depus aceste amendamente de un an de zile la Parlament, ele au fost analizate în comisiile de specialitate şi urmează ca în luna aceasta să ajungă şi în plen. Vreau să îi rugăm (…) să ne susţină, astfel încât să putem vorbi şi în Bucureşti de un transport civilizat, confortabil, fluent”, a spus Firea.

Ea a subliniat că angajaţii STB, aproximativ 12.000, nu trebuie să se teamă de disponibilizări. Firea a mai precizat că se vor face în continuare angajări, în condiţiile în care urmează să fie achiziţionate noi mijloace de transport în comun.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...