Firea: Pasajul Piaţa Sudului va fi gata în luna martie anul viitor. Pasajul Ciurel, în iulie 2017

Pasajul Piaţa Sudului va fi gata în luna martie anul viitor, iar pasajul Ciurel, din vestul Capitalei, în luna iulie 2017, dar nu va mai avea trei benzi de circulaţie, ci numai două. Ambele pasaje, însă, au fost proiectate greşit, a declarat duminică seara, la postul de televiziune "Antena 3", primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, Agerpres.
Economica.net - D, 31 iul. 2016, 20:35
Firea: Pasajul Piaţa Sudului va fi gata în luna martie anul viitor. Pasajul Ciurel, în iulie 2017

Cât priveşte pasajul ‘Piaţa Sudului’, ea a precizat că acest contract a fost blocat din cauza faptului că nu au fost prevăzute sumele necesare pregătirii şantierului, devierii utilităţilor, menţionând că ‘nu poţi să porneşti la drum cu un proiect greşit şi să ai dorinţa să-l duci la capăt fără sincope’.

„Am ajuns la zi cu plăţile către asocierea de constructori care lucrează în zonă – EUROCONSTRUCT şi ASTALDI. Ei au venit în primăvară cu plata facturilor aferente lunilor de lucru octombrie, noiembrie, decembrie, dar acele facturi nu au fost plătite. Din aproape 300 de angajaţi câţi lucrau pe şantier au mai rămas câteva zeci. A fost o problemă şi din partea Municipalităţii. Pentru că dacă pretinzi corectitudine din partea administratorilor acestor şantiere, atunci şi Municipalitatea trebuie să-şi respecte partea sa de datorie. Există, de asemenea, în litigiu o sumă destul de mare – plăţi indirecte (59-60%) pe care asocierea de constructori nu doreşte să o justifice, spunând că până acum un an s-au făcut plăţi şi nejustificate. Am constituit un grup de lucru, pentru a depăşi şi acest impas, format din specialişti, să vedem cât din această sumă, potrivit legislaţiei în vigoare, poate să fie decontată de către Primăria Capitalei şi am cerut şi sprijinul Curţii de Conturi”, a susţinut Firea.

Referitor la pasajul Ciurel, ea a spus că au fost achitate datoriile către constructor, care erau neplătite din primăvară, dar a afirmat că se va renunţa la una dintre benzile prevăzute, pentru că proiectul s-a greşit încă de la început.

‘Problema e că tot din proiectare s-a greşit şi îmi asum cele afirmate, pentru că locuitorii din zonă practic ar fi fost blocaţi. Am făcut o evaluare şi trebuie să renunţăm la una dintre benzi. Vor fi două şi nu trei benzi, pentru că aici era vorba de un drum expres cu mai multe drumuri colectoare. Nu se va putea face acest lucru. Nu s-a făcut PUZ-ul zonal, acea suprafaţă nu s-a prezervat, primăriile de sector care au competenţă în acea zonă au dat certificate de urbanism, au dat autorizaţii de construcţii, s-a construit în zonă recent, pe suprafaţa care trebuia să fie rezervată acestei lucrări de amploare şi acum ar trebui ca Primăria Capitalei să facă exproprieri masive, să dărâme ce s-a construit. Este inadmisibil aşa ceva. Pur şi simplu lucrurile sunt făcute prost de la început. Şi atunci m-am întâlnit cu constructori şi specialişti să găsim cele mai bune soluţii. În primul rând, renunţăm la o bandă, vor fi două benzi, renunţăm la drumuri colectoare, dar obiectivul de investiţii să fie finalizat până la anul, în luna iulie, iar în ceea ce priveşte Piaţa Sudului – în martie, anul viitor’, a mai precizat Firea.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...