Firea: suntem în faliment nedeclarat. Este momentul în care nu mai poţi să asiguri funcţionare, activitate curentă, să plăteşti subvenţiile

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat, vineri, că primăriile au bugetele mult mai mici decât li s-a promis la începutul anului, aflându-se într-un "faliment nedeclarat". Firea spus că s-a ajuns să nu poată fi asigurată funcţionarea curentă, iar facturile sunt ţinute neînregistrate pentru a nu se intra pe arierate, potrivit News.ro. 
Economica.net - vin, 07 iun. 2019, 12:54
Firea: suntem în faliment nedeclarat. Este momentul în care nu mai poţi să asiguri funcţionare, activitate curentă, să plăteşti subvenţiile

Gabriela Firea a declarat, vineri, că primăriile au mari probleme financiare, bugetele care le-au fost alocate fiind mai mult „pe hârtie”.

„Acum toţi suntem în faliment nedeclarat. (…) Este momentul în care nu mai poţi să asiguri funcţionare, activitatea curentă, să plăteşti subvenţiile pentru utilităţile publice şi să ţii facturile neînregistrate ca să nu intri pe arierate”, a declarat Firea.

Primarul general al Capitalei şi-a exprimat regretul că primarii din ţară au lăsat- anul trecut, la discutarea bugetului, să se ”lupte” cu Liviu Dragnea.

Firea a anunţat că va exista o întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă şi ministurl de Finanţe săptămâna viitoare pe acestă temă.

„Am vorbit cu doamna prim-ministru, am anunţat această situaţie şi la Biroul Permanent Naţional şi s-a promis o întâlnire săptămâna viitoare cu doamna premier şi cu domnul ministru de Finanţe. La această oră se desfăşoară o discuţie tehnică la Ministerul de Finanţe, cu doamna secretar general şi administratorii primăriilor. Situaţia este gravă, mă preocupă mai multe acest subiect pentru că, dacă intră Primăria Capitalei în incapacitate de plată, scade automat ratingul de ţară şi s-ar putea să ajungem la Consiliul Monetar”, a mai declarat Firea, potrivit News.ro. 

Aceasta a adăugat că „astea sunt priorităţile nu să organizăm în două săptămâni un congres”.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...