Firea: Vom avea un nou regulament pentru Centrul Vechi. Vor fi controale şi se vor da amenzi

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat miercuri că municipalitatea va elabora un nou regulament privind Centrul Vechi în maximum două săptămâni, avertizând că nu va mai tolera ca imobilele istorice să fie murdare şi dezafectate şi nici ca sacii de gunoi să fie lăsaţi pe străzi, lucruri pentru care vor fi date amenzi. Viceprimarul Aurelian Bădulescu a explicat că în Centrul Vechi primăria va face controale, împreună cu Poliţia Locală şi cu Garda de Mediu, dând un ultim avertisment agenţilor economici din zonă, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 11 apr. 2018, 11:10
Firea: Vom avea un nou regulament pentru Centrul Vechi. Vor fi controale şi se vor da amenzi

„În maximum două săptămâni vom face un nou regulament pentru Centrul Vechi. Am un teanc de fotografii din centrul istoric care nu ne fac cinste. Amenzile vor fi drastice. Ne vom implica maxim, dar dorim o responsabilitate şi din partea comercianţilor. Voi avea toleranţă zero la a mai permite ca mai ales în Centru clădirile istorice de patrimoniu să fie în continuare ca după război: foarte murdare, afectate de vreme, pline de graffiti. Am vorbit şi la Universitatea din Bucureşti, la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, să cureţe faţadele, noi oferim tot sprijinul, dar şi dumnealor să îşi convoace senatul, să facă ceva. (…) Dacă nu se înţelege să cooperăm, atunci vom da amenzi drastice. Noi oferim sprijin. Unde s-a mai întamplat aşa ceva?”, a declarat miercuri Gabriela Firea.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a explicat că în Centrul Vechi vor fi făcute controale tematice, împreună cu Poliţia Locală şi cu Garda de Mediu, pentru a verifica modul în care deşeurile sunt lăsate de agenţii economici şi cum sunt ridicate de operatorii de salubrizare, scrie News.ro.

„Controalele vor fi mixte, cu Garda de Mediu, pentru că am fost sesizaţi privire la deversarea uleiurilor. Zgomotul este o altă problemă pentru că locuiesc oameni acolo, precum şi încărcarea faţadelor cu reclame care nu sunt autorizate. (…) De miercuri, săptămâna viitoare, controalele vor fi ferme. Este ultimul avertisment pentru agenţii econonomici din Centrul Vechi”, a avertizat Bădulescu.

La rândul ei, directorul Direcţiei de Utilităţi din Primăria Capitalei, Magdalena Iuga, a atras atenţia operatorilor de salubrizare să intre pe străzile din Centrul Vechi cu maşini mici, pentru că cele mari pot distruge dalele de piatră, acest lucru urmând să fie precizat în noul regulament.

„Venim cu un regulament special pentru această zonă. Vă avertizez, va impune clar ca evacuarea deşeurilor menajere să fie făcută doar de operatorul care face salubrizarea stradală în perimetrul respectiv şi va intra acolo doar cu maşini mici”, a spus Iuga.

Te-ar mai putea interesa și
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
Rambursul în e-commerce: de ce întârzie banii și ce pot face comercianții
România are cea mai ridicată rată de plată ramburs din Uniunea Europeană: două din trei comenzi online sunt plătite cash la livrare, potrivit raportului EuroCommerce European E-commerce Report......
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Aproape un miliard de lei, împrumut al Ministerului Finanțelor de la bănci – date 16 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 948,3 milioane lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, ...
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Bugetul Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) pentru anul 2026 prevede investiţii de aproximativ un miliard ...
Anunţ de la Guvern despre cererea de plată nr. 5 din PNRR
Anunţ de la Guvern despre cererea de plată nr. 5 din PNRR
Guvernul a luat act, în şedinţa de joi, de o Notă privind revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ...