Fizicianul Erwin Schrodinger, sărbătorit de Google printr-un logo special

ERWIN Rudolf Josef Alexander SCHRODINGER s-a născut pe 12 august în 1887 la Viena.

A fost un fizician austriac, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1933 şi unul dintre părinţii fizicii cuantice.

Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Berlin, Graz şi Dublin şi este fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuaţie fundamentală îi poartă numele. A studiat de asemenea elementul radiu şi a adus contribuţii însemnate la definitivarea teoriei culorii.

Prima lucrare de mecanică ondulatorie elaborată de Schrödinger în ianuarie 1926 înlocuieşte electronul din modelul atomic al lui Niels Bohr cu o serie de unde, aplicând teoria lui Louis de Broglie, conform căreia electronii se comportă ca nişte unde. Această teorie este încorporată în ecuaţia lui Schrodinger.

„Pisica lui Schrödinger” este un experiment mental, adesea caracterizat ca un paradox, imaginat de fizician în 1935.

Schrödinger imaginează o situaţie în care o pisică este, în acelaşi timp, moartă şi vie, o absurditate care, luată în sens strict, descrie şi comportamentul entităţilor cuantice aşa cum Interpretarea Copenhaga îl prezintă.

Fizicianul şi-a imaginat o pisică închisă într-o cameră ce nu putea fi observată din exterior, în interiorul căreia a plasat şi un dispozitiv constând dintr-un container plin cu o substanţă otrăvitoare, un contor Geiger, un ciocan şi o mostră de material radioactiv. Scenariul imaginat de austriac este următorul: pe măsură ce materialul radioactiv suferă  fenomenul de descompunere, contorul Geiger pune în mişcare „trăgaciul” care eliberează în cele din urmă ciocanul. Ca urmare a căderii ciocanului, sticla umplută cu o substanţă toxică se sparge, iar pisica moare otrăvită.

În teoria lui, Schrödinger spune că este posibil să determinăm un moment de timp la care există probabilităţi egale ca pisica să fie vie sau moartă. Mecanica cuantică spune că dacă ne-am uita la acel moment în camera pisicii, funcţia de undă asociată sistemului cuantic imaginat de Schrödinger  „se va prăbuşi”, iar noi vom vedea pisica fie vie, fie moartă.

Dacă alegem să nu privim în cameră, nu doar mostra radioactivă va fi într-o superpoziţie a două stări posibile, ci întregul experiment. Pisica, dacă nu analizăm sistemul cu ochii noştri, poate fi considerată atât vie, cât şi moartă, în acelaşi timp.