Florian Bodog: Legea vaccinării este necesară

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat vineri la Forumul Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi că este necesar ca România să aibă o lege a vaccinării, întrucât acoperirea vaccinală a scăzut. Ministrul a spus că în cursul săptămânii viitoare va avea loc o dezbatere publică amplă pe Legea vaccinării.
Economica.net - vin, 28 apr. 2017, 11:36
Florian Bodog: Legea vaccinării este necesară

‘Este necesar să avem o lege a vaccinării pentru că suntem într-o situaţie specială faţă de celelalte ţări din Europa, acoperirea vaccinală a scăzut nepermis de mult şi suntem în pericolul de a se declanşa epidemia’, a spus Bodog.

Referindu-se la radioterapie, Bodog a spus că vor fi create 12 centre de radioterapie în ţară, pentru unele dintre acestea fiind demarată procedura de achiziţie.

‘Pentru unele dintre ele am demarat deja procedura de achiziţie, iar pentru celelalte se aşteaptă avizul de la Agenţia Europeană Nucleară de la Viena care a făcut consultanţă pentru aceste centre. Vreau să precizez faptul că acest consultant a făcut acest serviciu gratuit’, a afirmat ministrul.

El a precizat că proiectul privind centrele de radioterapie nu mai poate fi oprit. ‘Acest proiect nu mai poate fi oprit pentru că eu împreună cu ministrul de Finanţe ne-am asumat termene clare pentru a consuma banii de la Banca Mondială. În situaţia în care un singur termen de pornire a unei licitaţii este pierdut se pierd banii’, a spus reprezentantul MS.

Ministrul Sănătăţii a spus că se află pe circuit de avizare un ordin de ministru care priveşte activitatea centrelor de transfuzie.

‘(…) Este pe circuitul de avizare internă un ordin care priveşte nu numai acest aspect ci priveşte reorganizarea centrelor de transfuzie. În momentul de faţă facem o analiză internă pentru a stabili câte centre vor fi cu permanentă în ţară, centre care vor fi dotate cu aparatură de laborator şi testare a sângelui de ultimă generaţie’, a mai afirmat Bodog.

Te-ar mai putea interesa și
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat timp de peste două luni, începând din 17 octombrie și până la 31......
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...