Florian Bodog: Vor fi introduse sancţiuni pentru cei care nu raportează zilnic stocurile de medicamente

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat marţi că are în vedere introducerea unor sancţiuni pentru cei care nu raportează zilnic stocurile de medicamente, sancţiunile urmând a fi nu doar pecuniare, ci se va merge până la ridicarea autorizaţiei de funcţionare.
Economica.net - mar, 06 iun. 2017, 12:31
Florian Bodog: Vor fi introduse sancţiuni pentru cei care nu raportează zilnic stocurile de medicamente

‘În momentul în care vor apărea sancţiunile, o să vedeţi că nu vor fi doar pecuniare, se va merge până la ridicarea autorizaţiei şi pentru depozite, indiferent de mărimea şi vizibilitatea lor, şi pentru farmacii. Eu m-am săturat de acest comportament absolut aberant de pe piaţă şi am să-l corectez’, a declarat Bodog, la dezbaterea publică organizată de Ministerul Sănătăţii pe proiectul de modificare a Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 1345 din 24 noiembrie 2016 privind raportarea zilnică a stocurilor şi operaţiunilor comerciale efectuate cu medicamentele de uz uman.

‘Sancţiunile vor fi prevăzute în lege, noi avem pregătite modificări pentru Legea sănătăţii şi pentru Legea farmaciei, modificări care privesc aceste sancţiuni. Subiectul este sensibil şi sancţiunile vor fi ajustate în aşa fel încât să realizăm cât este de sensibil subiectul, pentru că nu este sensibil pentru minister, ministru, secretar de stat, subiectul este sensibil pentru pacienţi. Cei care nu fac această raportare zilnică a stocului de medicamente vor fi sancţionaţi, pentru că noi trebuie să avem o imagine clară, în aşa fel încât pacienţii, practic acesta este interesul nostru, să aibă acces în orice moment la toate medicamentele de care au nevoie’, a precizat ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, ‘raportarea facturilor este foarte importantă, pentru că sunt operatori care cumpără medicamente pe un alt circuit decât cel normal şi le pun în vânzare, iar Agenţia Naţională a Medicamentului ştie asta’.

Conform proiectului de modificare a Ordinului 1345/2016, situaţia stocurilor şi a operaţiunilor comerciale cu medicamentele de uz uman se transmit către Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) prin sistemul electronic de raportare.

La dezbatere au participat şi subsecretarul de stat Dan Octavian Alexandrescu, reprezentanţi ai Direcţiei Politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale, ai Direcţiei generale resurse umane, juridic şi contencios, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai ANMDM.

Te-ar mai putea interesa și
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru miile de muncitori care traversau zilnic frontiera
Pedro Sanchez, despre deschiderea graniței dintre Gibraltar și Spania: S-a închis o rană care dura de zeci de ani pentru ...
Încetarea controalelor vamale la frontiera între enclava britanică Gibraltar şi Spania, intrată în vigoarea la miezul nopţii, închide "o rană deschisă" timp de zeci de ani, a declarat......
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata SUA anunță că a finalizat un nou val de atacuri aeriene asupra Iranului
Armata americană a anunţat miercuri lansarea şi finalizarea între timp a unui nou val de atacuri aeriene asupra unor ...
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară în funcție de noua formă a legii salarizării
Nicolae Liviu Toader (președinte SindFISC): Protestele funcționarilor din finanțe vor trece la o treaptă superioară ...
Protestele angajaţilor din sistemul finanţelor publice ar putea trece într-o etapă superioară, inclusiv prin declanşarea ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce progrese au mai făcut turcii de la Mapa – Cengiz la cele trei tuneluri în lucru
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ce progrese au mai făcut turcii de la Mapa – Cengiz la cele trei tuneluri în ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) detaliază miercuri stadiul lucrărilor la secțiunea ...