Florin Georgescu de la BNR, propunerea PSD pentru funcţia de premier – News.ro

Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu ar fi opţiunea PSD pentru funcţia de premier, au declarat pentru News.ro surse oficiale, care au precizat că acesta ar lua în calcul propunerea.
Economica.net - mar, 20 dec. 2016, 08:46
Florin Georgescu de la BNR, propunerea PSD pentru funcţia de premier - News.ro

Sursele citate au afirmat că această variantă ar urma să fie înaintată preşedintelui Klaus Iohannis de către liderii PSD, care vor merge miercuri la ora 11.00 la consultări la Cotroceni, alături de ALDE.

Încă de la alegerile parlamentare, în spaţiul public au fost vehiculate mai multe nume de posibili premieri, unii dintre aceştia negând ei înşişi această variantă.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că va anunţa miercuri, după consultări în partid şi cu aliaţii de la ALDE, ce decizie ia în privinţa nominalizării propunerii de premier şi a adăugat că nu doreşte un ”război politic” pe acest subiect, precizând, într-o intervenţie la RTV, că „nu va fi niciunul dintre cei care au apărut la televizor”.

Liviu Dragnea a subliniat că pentru propunerea pe care o va face va avea în vedere ca persoana care va fi propusă să îi garanteze că va fi pus în aplicare programul de guvernare al PSD.

”Decizia şi propunerea pe care o voi face la Cotroceni va avea ca argument un singur obiectiv al meu: cel care va conduce Guvernul să mă asigure, să-mi dea garanţia şi mie şi românilor şi, evident, preşedintelui, că programul de guvernare care a fost votat de aproape 50% din populaţie după redistribuire va fi pus în aplicare. Adică este capabil să gestioneze o echipă guvernamentală care va fi monitorizată atent. Pentru că acest Guvern nu va fi pe persoană fizică, el nu este născut din spuma mării, el este născut, va fi născut din voturile pe care românii le-au dat pe 11 decembrie”, a declarat liderul PSD.

Florin Georgescu are 63 de ani şi a fost membru al PDSR, fiind ministru al Finanţelor în Guvernul Văcăroiu, în perioada 1992-1996, iar apoi deputat PDSR în două legislaturi consecutive.

Începând cu 2004, el a fost prim-viceguvernator BNR, fiind suspendat din această funcţie pentru a fi vicepremier şi ministru de Finanţe în Guvernul Ponta, în perioada 7 mai – 21 decembrioe 2012.

Florin Georgescu a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu în februarie 2007, odată cu întregul Consiliu de Administraţie al BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Guvern: MIPE solicită coordonatorilor de reforme şi investiţii să finalizeze până la 30 iulie sarcinile restante la cererea de plată 5 din PNRR
Guvern: MIPE solicită coordonatorilor de reforme şi investiţii să finalizeze până la 30 iulie sarcinile restante la ...
Executivul a analizat, joi, o notă privind stadiul îndeplinirii Sarcinii de Guvern referitoare la transmiterea documentelor în vederea depunerii Cererii de Plată nr. 5 din PNRR, Ministerul......
Sindicat STB: 800 de angajaţi vor fi daţi afară în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare
Sindicat STB: 800 de angajaţi vor fi daţi afară în perioada următoare; 200 pot opta pentru plecări voluntare
Societatea de Transport Bucureşti (STB) are în prezent 9.504 de salariaţi, iar 800 vor fi disponibilizaţi în cadrul ...
Un nou împrumut al României. Finanţele au luat peste 800 de milioane de lei de la bănci – date BNR 23 iulie 2026
Un nou împrumut al României. Finanţele au luat peste 800 de milioane de lei de la bănci – date BNR 23 iulie 2026
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 802,2 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună
VIDEO Faimoasă gară din București, demolată. Deși avea peste 60 de ani, era în stare bună
Au început lucrările de demolare a clădirii stației CFR Progresul din București, potrivit unor imagini postate joi în ...