Florin Jianu (CNIPMMR): Economia globală ar putea să între în criză, iar România trebuie să fie pregătită de asta

România trebuie să se pregătească din punct de vedere economic, în condiţiile în care există potenţialul unei crize globale pe fondul extinderii epidemiei de coronavirus, astfel că statul trebuie să investească în infrastructură, în domenii cheie pentru a impulsiona şi a susţine economia, a declarat luni, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), informează Agerpres.
Economica.net - lun, 02 mart. 2020, 15:18
Florin Jianu (CNIPMMR): Economia globală ar putea să între în criză, iar România trebuie să fie pregătită de asta

„România ar trebui să se pregătească din punct de vedere economic pentru ceea ce va urma. Crizele când vin sunt emoţionale, nu stii de unde vin crizele economice globale. Există acest potenţial al unei crize globale în acest moment şi cred că România trebuie să se pregătească. Fac un apel către Guvernul României, către preşedintele ţării, acela de a avea întâlniri sistematice cu reprezentanţii mediului de afaceri, cu partenerii sociali, de ce nu şi cu sindicatele, pentru a face analize constante şi continue asupra evoluţiei economice a României, dar şi a evoluţiei globale a economiei. (…) Cheia în pregătirea pe care România trebuie să o facă se poate simplifica la un singur cuvânt: investiţii. Deci nu trebuie să tăiem salarii, nu trebuie să strângem cureaua… În această perioadă, pentru a nu veni criza, statul trebuie să investească în infrastructură, în tot ceea ce înseamnă creşterea economică, în domenii cheie tocmai pentru a impulsiona şi a susţine economia”, a menţionat Jianu.

Preşedintele CNIPMMR a subliniat că este dificil ca o economie mică să facă faţă unei crize globale, dar ceea ce poate face este să prevină şi să diminueze efectele.

„Cred că pe câteva paliere ar trebui să ne uităm: Care sunt schimburile economice ale României cu China? Sunt ele afectate în acest moment? Ce domenii sunt afectate? Care va fi perspectiva imediată? Aceste lucruri trebuie făcute de Guvern. Implicaţiile coronavirusului nu sunt numai pe moneda naţională. Acolo fiind implicate schimburi comerciale, cu siguranţă moneda naţională va fi afectată, dar în acelaşi timp stabilitatea din punct de vedere bancar a României şi financiar macroeconomic nu ridică mari semne de întrebare în acest moment. Noi trebuie să ne pregătim pentru ce va veni”, a mai spus Florin Jianu.

Preşedintele CNIPMMR a amintit de perioada 2008-2009 când factorii politici declarau că nu va fi niciun fel de criză.

„Poate lucrurile în acest moment nu se văd, aşa cum nu se vedeau nici în 2008-2009 – şi aţi văzut că factorii politici ieşeau public şi spuneau că nu va fi niciun fel de criză. Eu cred că va veni o criză, dar trebuie să fim pregătiţi. Criza nu trebuie să aibă cauze neapărat economice. Crizele au cauze emoţionale, diverse cauze care nu pot fi controlate. Dar dacă ne pregătim diminuăm riscurile. (…) Ar trebui să existe comisii de lucru. Primul lucru pe care l-aş discuta în acest moment sunt schimburile comerciale cu China, să vedem în ce fel este afectată România în acest moment şi care este potenţialul să fie afectată şi, încet-încet, pe fiecare domeniu strategic: pe producţia industrială, pe ceea ce înseamnă comerţul, turismul. Să avem discuţii şi să vedem care sunt evoluţiile din punct de vedere economic”, a mai spus Florin Jianu.

Acesta a subliniat că turismul resimte deja consecinţele extinderii epidemiei de coronavirus. „Primul afectat este turismul. Aparent putem spune că, de exemplu, comerţul nu a fost afectat. Dacă va exista o debalansare continuă a balanţei de plăţi şi a importurilor pentru a susţine comerţul vom vedea, pe cale de consecinţă şi inflaţie şi creşterea cursului de schimb şi alte consecinţe. Nimeni nu are de câştigat într-o potenţială criză, deşi putem spune la o primă vedere: ‘Au crescut preţurile în comerţ’. Efectele secundare nu sunt benefice pentru nimeni”, a adăugat preşedintele CNIPMMR.

Te-ar mai putea interesa și
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile turbine
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile ...
Mai multe parcuri eoliene de mari dimenisuni, începute în trecut, ar urma să fie finalizate în acest an. Doar socotind proiectele identificate de noi, la finalul anului vom avea în plus spre 500......
Diana Buzoianu a sesizat ANI cu privire la un posibil conflict de interere a unui director din cadrul Romsilva, caz semnalat de BEI
Diana Buzoianu a sesizat ANI cu privire la un posibil conflict de interere a unui director din cadrul Romsilva, caz semnalat ...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, luni, că a sesizat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) într-un nou ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de luni, cu un rulaj de aproape 170 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de luni, cu un rulaj ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri de peste 2% pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare ...
Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul
Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul
Reforma justiției este adesea discutată ca un exercițiu tehnic, rezervat profesioniștilor sistemului. În realitate, ...