Florinela Cîrstina, director general la Medicover România, despre noul spital din Pipera: Putem vorbi de un orizont de cel puţin cinci ani pentru ca un spital să atingă break-even

19 06. 2023
florinela cirstiana

Medicover, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa serviciilor medicale private din ţara noastră, a inaugurat recent spitalul din Pipera, rezultat în urma unui proces amplu de reconfigurare a unei clădiri de birouri. Noua unitate medicală Medicover funcţionează în clădirea de birouri Multigalaxy MG 1, situată în Bucureşti, în apropiere de autostrada București-Ploiești, după cum Economica.net a anunţat încă din 2021.

Amintim că în anul 2021, Medicover România a semnat un acord de închiriere pe 15 ani, cu posibilitatea de prelungire, cu proprietarul clădirii în care funcţionează noul spital, compania de dezvoltare imobiliară Multigalaxy.

Spitalul Medicover Pipera are capacitate de 200 de paturi, şapte săli de operaţie, secţie de Anestezie şi Terapie Intensivă, robot da Vinci, centru de imagistică high-tech, laborator de cateterism şi ambulatoriu integrat. Noul spital are 170 de angajaţi iar până în anul 2024 oficialii companiei vor să mai recruteze încă 230 de oameni, a spus pentru Economica.net Florinela Cîrstina, director general al companiei.

Economica.net: Cât ați investit până acum în noul spital?

Florinela Cîrstina, director general la Medicover România: Valoarea totală a investiţiei în spitalul Medicover Pipera se ridică la 31,5 milioane de euro, peste estimările iniţiale pe care le-am făcut în 2021, când am demarat proiectul. Acest lucru se datorează unui cumul de factori care ţin de complexitatea proiectului – reconversia unei clădiri de birouri în spital. Lucrările la noul spital au presupus adaptarea structurii și a instalațiilor unei clădiri de birouri la cerințele tehnice, de rezistență și siguranță a pacientului, specifice unităților spitalicești. Au fost și provocări majore precum criza din piaţa de construcții, explozia preţurilor la energie, creşterea costurilor cu forţa de muncă.

Economica.net: În cât timp estimați că vă veți recupera investiția făcută în noul spital?

Florinela Cîrstina: Sustenabilitatea financiară a fost un aspect important pe care l-am avut în vedere când am luat decizia de a construi un spital. Putem vorbi de un orizont de cel puţin cinci ani pentru ca un spital să atingă break-even.

Economica.net: Aveți în plan sa faceți demersurile necesare pentru a încheia contract cu CASMB?

Florinela Cîrstina: Vom demara procesul de contractare încă din această sesiune de contractare, urmând să anunțăm ulterior specialitățile care vor fi acceptate de CAS.